Antena 3 CNN Be EU Agricultura ecologică ar putea reduce producția de cereale şi ar tranforma UE într-un importator net

Agricultura ecologică ar putea reduce producția de cereale şi ar tranforma UE într-un importator net

Alexandru Negrici
<1 minut de citit Publicat la 11:08 24 Iun 2021 Modificat la 11:41 24 Iun 2021

În cadrul strategiei sale „Farm to Fork”, stabilită anul trecut, Comisia Europeană a propus, printre obiectivele pentru 2030, extinderea producției organice la 25% din terenurile agricole, de la 8% în prezent, și reducerea utilizării pesticidelor cu 50%.

Obiectivele au fost criticate ca fiind nerealiste, de către reprezentanții agricoli.

Obiectivele verzi propuse ar putea reduce producția de grâu comun, principala recoltă de cereale a UE, la aproximativ 109 milioane de tone în 2030, de la aproximativ 128 de milioane așteptate anul acesta, a spus Coceral, citând un scenariu de gravitate medie, din analiza sa.

„Deci, nu vom mai fi unul dintre cei mai mari exportatori, dar poate vom fi unul dintre cei mai mari importatori”, a afirmat Oliver Balkhausen, membru al Board-ului Coceral şi director de cercetare la Archer Daniels Midland.

Obiectivele de mediu ar putea, de asemenea, să adâncească dependența UE de importurile de semințe oleaginoase, prin tăierea cultivării semințelor de rapiță, determinând blocul să importe peste 10 milioane de tone de rapiță pe an, comparativ cu aproximativ 6 milioane în prezent, potrivit Coceral.
 

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole