Antena 3 CNN Economic Agricool. Adio, fructe româneşti! Anomalia climatică din această iarnă a dat peste cap livezile

Agricool. Adio, fructe româneşti! Anomalia climatică din această iarnă a dat peste cap livezile

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 09:31 15 Feb 2020 Modificat la 09:31 15 Feb 2020

Temperaturile alternante din ultimele săptămâni au dat peste cap culturile. Mai întâi a fost extrem de cald pentru o perioadă de iarnă, apoi a venit gerul fără strat consistent de zăpadă.

Cercetătorii vorbesc deja despre o anomalie climatică ce a afectat culturile agricole, pomii şi viţa-de-vie.

"Caisul deja este afectat 30-40% şi la piersic stăm mai bine, dar vom vedea după acest val de frig", spune George Lămureanu, cercetător ştiinţific.

Dacă nu vor rezista acestei perioade critice, în pieţe şi supermarketuri vom avea din nou caise şi piersici de import, iar preţurile pentru puţinele fructe româneşti vor exploda.

Potrivit cercetătorilor, o plantaţie care a intrat în vegetaţie iarna şi apoi a fost lovită de îngheţ poate să se usuce complet sau să aibă pierderi mulţi ani la rând.

Nu frigul în sine dăunează pomilor fructiferi, ci mai degrabă alternanţa frig-cald. Lunile decembrie şi ianuarie au adus o vreme caldă neobişnuită pentru iernile normal, iar copacii au umplut crengile cu muguri. Însă şi unii, şi alţii, sunt răpuşi de ger şi viscol, acum. 

Dacă pomicultorii au dreptate, vara aceasta pe tarabe vor predomina, în continuare, fructele din ţări străine. Iar pentru puţine fructe româneşti, preţurile ar putea fi dublate. 

Adio, fructe româneşti! Anomalia climatică a dat peste cap livezile

Etichete: viscol Agricool livezi
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole