Antena 3 CNN Actualitate Agresor sexual pe străzile din București. Pipăia femeile și apoi fugea

Agresor sexual pe străzile din București. Pipăia femeile și apoi fugea

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:22 04 Ian 2022 Modificat la 13:32 04 Ian 2022

Polițiștii l-au găsit în urma reclamației unei femei și au constatat că bărbatul este cercetat și în alt dosar de agresiune sexuală.

Luni, polițiștii din cadrul Secției 26 au reținut un bărbat de 25 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

Tânărul de 25 de ani a fost reținut după ce tot luni, în jurul prânzului, prin apel 112, o femeie de 34 de ani a sesizat faptul că în timp ce se afla pe stradă, un bărbat necunoscut a atins-o, într-o zonă intimă, după care a fugit.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției, iar în urma investigațiilor efectuate l-au identificat pe tânăr și l-au dus la audieri.

Bărbatul este cercetat și într-un alt dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală fiind suspectat că, la data de 17 noiembrie 2021, tot în Sectorul 4, a agresat sexual, în același mod, o femeie, de 25 de ani.

Cauzele au fost reunite iar cercetările sunt continuate de Secția 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

Etichete: București
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole