Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Agresorul elevului înjunghiat în fața Liceului Iuliu Maniu din București a fost prins de polițiști

Agresorul elevului înjunghiat în fața Liceului Iuliu Maniu din București a fost prins de polițiști

Ioana Mircea, Delia Bulgaru
1 minut de citit Publicat la 17:40 03 Apr 2024 Modificat la 18:35 03 Apr 2024

Agresorul care a înjunghiat astăzi un elev în fața Liceului Tehnic Iuliu Maniu din București, a fost prins de polițiști. Acesta a fost încătușat și dus la audieri de jandarmi.

Cei patru tineri care au intrat în incinta liceului Iuliu Maniu sunt audiați de polițiști. Cel care l-a înjunghiat pe tânărul de 16 ani a fost prins de jandarmii Capitalei într-o stație de metrou. Asupra lui a fost găsită și o macetă, cea cu care a fost înjunghiat tânărul de 16 ani.

În GALERIA FOTO de mai jos puteți vedea mai multe imagini surprinse de camerele de supraveghere.

[GAL layout="3"]

Totodată au apărut și imaginile surprinse de camerele de supraveghere. De altfel, acestea au ajutat anchetatorii să-i identifice și să îi depisteze atât de repede pe acești agresori. Toți dintre ei sunt minori.

Totul ar fi pornit în urma unui conflict mai vechi între victimă și agresor și s-ar fi petrecut sub ochii paznicului. Elevul a fost transportat de urgență la spital și din fericire, aceasta nu ar fi fost rănit foarte grav, suferind răni artificiale la nivelul antebrațului. 

Directoarea unității de învățământ a fost cea care a sunat la 112 și a raportat evenimentul. 

În momentul în care Poliția a ajuns la fața locului, fugise deja, însă a fost identificat pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole