Antena 3 CNN Actualitate Agresorul copiilor din parc află azi dacă va fi arestat. Care este starea băiatului care a fost trântit la pământ

Agresorul copiilor din parc află azi dacă va fi arestat. Care este starea băiatului care a fost trântit la pământ

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:15 08 Feb 2021 Modificat la 11:15 08 Feb 2021

Scenele violente au pornit de la o ceartă între cei doi minori. Băiatul trântit la pământ este acum în stare gravă. 

Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoţional!

În imagini se vede cum bărbatul merge nervos spre copil, îl ridică şi îl izbeşte de pământ. Băiatul lovit rămâne întins, inconştient, iar agresorul pleacă liniştit spre un topogan, unde îşi agresează şi propriul copil în vârstă de 7 ani.

Imaginile şocante au fost filmate de un alt copil din parc. 

Întreaga scenă s-a petrecut într-un parc din Hunedoara, în jurul orei 15.35, iar oamenii din zona au sunat de urgenţă la 112. La faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie şi o ambulantă care l-a preluat pe băiatul de 13 ani şi l-a dus la spitalul din Deva.

Starea băiatului este gravă în acest moment

''Am constatat fractură de os occipital cu deficenţă pe osul mastoid cu piedere cunoştinţă. Este o problemă medicală majoră, în sensul că oricând se poate produce un hematom subdural, deci e o afecţiune importantă care trebuie privită cu mare atenţieț'', spune Tănase Popa,  medic primar medicină de urgenţă secţia UPU da Spitalului Judeţean Deva. 

 Între timp, băiatul a fost transferat de urgenţă la Spitalul din Timişoara.

Tatăl băiatului spune că este rudă cu agresorul, iar comportamentul lui este unul violent de obicei, însă nu îl credeam în stare de aşa ceva. 

Oamenii din cartier sunt revoltaţi şi spun că le este frică să îşi mai lase copiii la joacă, în parc.

Imagini cu tatăl bătăuş care a şocat o ţară întreagă

Imaginile şocante cu bărbatul din Hunedoara, care a bătut crunt doi copii la un loc de joacă, au şocat o ţară întreagă. Individul, care a dat dovadă de violenţă fără margini, a petrecut noaptea în arest şi va fi prezentat instanţei astăzi cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violențe şi violență în familie, iar bărbatul a fost condus la sediul Poliției. După audieri, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

La sediul Poliției din Hunedoara a mers şi fiul agresat al bărbatului de 29 de ani pentru a fi audiat ca şi victimă a violenței în familie, în prezența reprezentanților de la Protecţia Copilului. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole