Agresivitatea pisicilor și cum să o gestionăm

Fie că motivele acestei dușmănii erau evidente sau comportamentul a părut venit de nicăieri – este neplăcut de experimentat și dificil de gestionat, în special când nu cunoaștem cauzele.

Mulți dintre stăpânii de pisici se prezintă la un cabinet veterinar cu astfel de probleme; neînțelegerea bietelor animale poate conduce unii proprietari să suspecteze o boală cunoscută greșit de publicul larg – rabia sau turbarea – unii fiind pe cale de a renunța și cerând eutanasierea acestora ca ultimă măsură.

În realitate, cauzele agresivității feline sunt mai comune decât s-ar crede, având soluții dintre cele mai simple și naturale. Majoritatea nu necesită tratament medicamentos, ci doar interpretare și înțelegere.

Un articol de Larisa Vasiliu, medic veterinar cu experiența în comportamentul pisicilor.

Este normal ca pisicile să devină agresive?

Specia este un factor important în determinarea comportamentelor, iar felinele au instincte naturale de a vâna, a se juca și a se certa cu alte pisici. Cu toate acestea, dacă agresivitatea devinde imprevizibilă sau direcționată către stăpâni, poate indica alte cauze.

În general, animalele devin defensive ca mecanism de apărare și auto-conservare, atunci când se tem de ceva sau când au dureri.

Indiferent de sursa care îi cauzează teama, e important să recunoaștem semnele că o pisică este agresivă sau speriată pentru a preveni atacurile.

Astfel, există câteva trăsături fizice și maniere care indică agresivitatea a unei feline:

• Pupilele dilatate;
• Coada ținută dreaptă, erectă, cu părul zburlit;
• Urechile aplatizate în spate, pe cap;
• Spatele arcuit – de cele mai multe ori în sus.

Frica, însă, se manifestă puțin diferit – prin:

• Coada strâns lipită de corp sau chiar băgată sub acesta;
• Urechile aplatizate în lateral, nu în spate;
• Mustăți aplatizate sau orientate în jos.

Dacă o pisică prezintă aceste semne, cel mai important este să nu fie pedepsită fizic sau printr-un ton ridicat. Loviturile, imobilizarea sau țipetele și sunetele înalte nu vor face altceva decât să amplifice anxietatea animalului și, implicit, reacția sa.

De asemenea, copiii trebuie învățați cum să interacționeze corect cu pisicile – fără a le cauza disconfort sau durere.

Ce se află în spatele atacurilor?

Cel mai productiv lucru pe care îl putem face pentru animelele noastre de companie este să încercăm să le înțelegem faptele. E important să nu punem anumite acțiuni pe seama sălbăticiunii. Multe dintre reacțiile animalelor noastre sunt justificate de probleme cât se poate de naturale – durerea, teritorialitatea, nevoia de protecție și alte nevoi de bază.

În funcție de motivele din spatele violenței, medicul veterinar poate sugera diferite metode de dresaj. Așadar, se pot descrie următoarele tipuri principale de agresivitate:

• Agresivitatea ludică/de joc

 Felinele tinere sau care nu au avut parteneri de joacă tind să manifeste cel mai frecvent acest tip de comportament. Asta se explică prin faptul că nu au avut de la cine să învețe cum să socializeze adecvat.

Pisicile care au crescut în grupuri învață cum să se joace când amicii lor se retrag dacă sunt mușcați sau zgâriați, evitându-le.

Dacă identificați acest model de agresiune, nu pedepsiți niciodată fizic animalul – prin imobilizări sau lovituri. Aceste măsuri îl vor face să se teamă de oameni și să reacționeze mai rău.

În schimb, se poate recurge la distragere prin zgomote – fluierat, sâsâit – pentru a își recăpăta atenția.

• Agresivitatea indusă de mângâiere

Uneori, din cauza suprastimulării senzoriale, felinele pot deveni agresive. Ca și în cazul oamenilor, un cumul de stimuli auditivi, cutanați, vizuali, poate provoca nervozitate fără un motiv evident.

Îmbăierea, îngrijirea, pieptănarea sau pur și simplu mângâierea pot determina reacții violente.

Pentru gestionarea unui astfel de comportament, cea mai bună măsură este evitarea mângâierii neinvitate, precum și încercării de a interacționa cu pisica în timp ce mănâncă. Se poate recurge la recompense atunci când aceasta oferă afecțiune sau permite mângâieri – pentru a o ajuta să asocieze actul cu ceva plăcut.

• Agresiune teritorială

Pisicile au obiceiul să își marcheze și protejeze teritoriile. Dacă sunt introduse animale necunoscute în aceste spații, se poate obține un răspuns negativ din partea celui de companie. Ocazional, comportamentele pot fi direcționate și către stăpâni, dacă încalcă zonele protejate. În acest caz, stăpânii trebuie să țină cont să nu introducă brusc persoane sau animale străine în mediu.

• Dispute între indivizi

Acestea apar în special între masculii speciei, odată cu maturizarea sexuală și socială. Aceste cazuri sunt mai ușor de soluționat – recurgându-se la castrarea masculilor. Dacă sterilizarea nu ameliorează rivalitatea, se poate să fie vorba despre agresivitatea teritorială descrisă precedent.

Nu identific aceste tipuri de agresiune în cazul pisicii mele. Ce este de făcut?

Există și anumite afecțiuni care pot provoca simptome de nervozitate și iritabilitate. Pentru a exclude potențiale boli este indicat un consult de către medicul veterinar. Acesta este necesar și în cazul în care agresivitatea pisicii nu se ameliorează cu tehnicile comportamentale.

Printre afecțiunile precizate se numără: bolile dentare, hipertiroidism, osteoartrită sau chiar afecțiuni ale sistemului nervos central. Acestea sunt doar câteva dintre multele boli cu astfel de simptome.

În aceste situații, cauzele probabile ale nervozității sunt durerea și disconfortul. Ele nu pot fi tratate doar cu modificări de dresaj, ci necesită terapie, tratament medicamentos sau chiar internare la o clinica veterinara.

Când suspectăm rabia (turbarea)?

Rabia se întâlnește sub două forme: paralizantă și furioasă. Aceasta apare cel mai adesea în urma luptelor cu alte pisici, transmisă prin mușcături și zgârieturi.

 Cea furioasă este forma cea mai des suspectată de proprietari atunci când animalul devine agresiv. Diferența dintre rabie și cauzele normale de nervozitate este că pisicile devin delirante, suferă halucinații, iar atacurile violente sunt imprevizibile, aparent fără motiv.

Comportamentul animalului este vizibil schimbat și neașteptat, însă mai sunt prezente și alte simptome:

• Dificultate de respirație;
• Hipersalivație – uneori cu aspect spumos;
• Dificultate de înghițire;
• Paralizie a membrelor;
• Crize de tip epileptic.

Deci, în cazul turbării, comportamentul animalului este greu de confundat, fiind generalizat și imprevizibil.

Nu există metode concrete de diagnosticare a bolii. Confirmarea se realizează prin examinarea țesutului nervos din creier odată ce animalul a decedat. Dacă vă confruntați cu așa ceva, este bine sa contactați o ambulanta veterinara sa rezolve problema.

Dacă, în schimb, pisica este încă in viață și prezintă toate simptomele descrise, medicul veterinar va sugera eutanasierea. Nu există în momentul actual tratament pentru rabie, putând fi prevenită doar prin vaccinare.