Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis joi amânarea pe 13 octombrie a termenului de judecată a fostului primar Gheorghe Nichita în dosarul în care este acuzat că a folosit angajaţi din Poliţia Locală pentru a-şi urmări fosta amantă.
La primul termen de judecată în acest dosar a fost solicitată amânarea pentru pregătirea apărării. Solicitarea a fost depusă atât de avocatul lui Gheorghe Nichita, Ionel Nechita, cât şi de avocaţii lui Liviu Mihai Hliboceanu, fost director al Poliţiei Locale Iaşi, şi ai lui Ştefan Avîrvarei, fost şef serviciu al Poliţiei Locale Iaşi.
Ca urmare a solicitării avocaţilor, judecătorii au decis ca următorul termen să fie pe 13 octombrie.
Cei trei sunt judecaţi într-un dosar în care sunt acuzaţi de infracţiuni de corupţie, folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Potrivit procurorilor DNA, Gheorghe Nichita i-a folosit pe şefii poliţiei locale pentru a-şi urmări fosta amantă, Adina Samson, o subordonată din primărie.