Zeci de bolnavi care stau unii lângă alţii, după cum se vede în fotografii, aşteptau să intre în institut, pentru a ajunge la medicii care tratează cancerul.
Mulţi dintre bolnavi, fără să poarte măşti de protecţie sau mănuşi chirurgicale, s-au aşezat unul în spatele altuia, fără să respecte distanţa de 1,5 metri, în speranţa de a ajunge cât mai repede în cabinetul medicului oncolog.
Fotografiile au fost surprinse miercuri dimineaţa, în curtea Institutului Oncologic din Capitală, în plină stare de alertă din cauza coronavirusului.
Coronavirus în România
Până marţi, 19 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.191 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus.
Totodată, până acum, din totalul celor confirmaţi, 1.141 persoane au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internați 195 de pacienți.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.166 au fost declarate vindecate și externate.