Alin Burcea, vicepreședintele ANAT, a explicat, la Antena 3, care sunt motivele pentru care consideră necesară demisia ministrului Daniel Cadariu.
"E deștept și vorbește bine, dar după patru luni și șase întâlniri, ne-am dat seama că eficiența acestor întâlniri este zero.", a spus acesta.
"La nivel de HoReCa, nu de agenții de turism, aici înseamnă hoteluri, restaurante, am avut pierderi de 500 de milioane de euro.
Pierderile de la litoral, au fost scăderi de încasări de 15-20%. În aceste momente grele trebuia să fie domnul ministru prezent.
Ideea aia pe care o tot zicem de 30 de ani, că ministrul e băiat bun...Îmi doresc să fie băiat rău și să fie eficient. Că de discuții și întâlniri amabile, cu toții ne-am săturat. Vrem eficiență.", a mai spus Alin Burcea.
Ce îi reproșează agențiile de turism lui Daniel Cadariu
Dl. Ministru Cadariu avea o ieșire publică în care informa opinia publică asupra realizărilor celor 9 luni de mandat și declara că „începe munca pentru programul HoReCa 2, respectând cadrul temporar Ucraina, mai ales că turismul reprezintă un domeniu strategic al economiei naționale. Da, cifrele au crescut cu 37% față de anul 2021, dar prin măsuri concrete și eficiente putem să atingem ținta de 10% din PIB pentru industria de turism”.
"I-am oferit un răgaz suplimentar pentru a vedea, într-un final, vreo urmă de concretizare a tuturor promisiunilor făcute, încă de la preluarea mandatului, reprezentanților industriei de turism și HORECA, ce-i drept, într-o manieră mult mai abilă și convingătoare decât predecesorii săi.
Cu toată aprecierea pentru deschiderea la dialog și abilitățile de comunicare ale D-lui Ministru Cadariu, nu putem, totuși, să nu avem nicio reacție când, 9 luni mai tărziu, nimic din cele discutate nu s-a pus în practică.
Dl. ministru a pornit cu elan, a constituit grupuri de lucru cu reprezentanti din toate domeniile din subordine, a mers în turnee prin țară, pentru ca în final să se stingă, lăsând în loc mulți Secretari de Stat, fără expertiză în turism, care nu au resursele necesare să finalizeze teme atât de dificile cum sunt cele generate de pandemie, conflictul militar sau criza energetică.", se arată în comunicatul transmis astăzi de ANAT.