Antena 3 CNN Actualitate Agent principal la Serviciul Pașapoarte Alba, arestat preventiv pentru că și-ar fi agresat sexual fiul de numai 5 ani

Agent principal la Serviciul Pașapoarte Alba, arestat preventiv pentru că și-ar fi agresat sexual fiul de numai 5 ani

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:04 28 Mar 2022 Modificat la 17:04 28 Mar 2022

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus, în data de 24.03.2022, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului (…), aflat în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, potrivit alba24.ro.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că:

”În cursul anului 2021, inculpatul, profitând de vârsta fiului său minor, în vârstă de 5 ani la data faptelor, în mod repetat, a întreținut cu acesta raporturi sexuale orale (l-a pus pe minor să exercite astfel de raporturi sexuale asupra sa, respectiv a exercitat acte sexuale orale asupra minorului), faptele având loc într-o cameră a locuinței lor din Alba Iulia, unde se închideau sub pretextul că joacă un joc intitulat Închisoarea.

În aceeași împrejurare în care aveau loc raporturile sexuale orale, inculpatul îi arăta fiului său minor, utilizând telefonul mobil, poze în care apăreau persoane de sex masculin dezbrăcate și în care își expuneau organele sexuale”.

Săptămâna trecută, inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 ore de către organele de poliţie. Procurorul a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat pe o perioadă de 30 zile, iar judecătorul de drepturi şi liberăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a admis propunerea.

Astăzi, Tribunalul Alba i-a respins inculpatului contestația privind măsura arestului preventiv. Prin urmare, acesta rămâne în continuare după gratii.

”În baza art. 204 Cod procedură penală rap. la art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul (…), aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Alba, împotriva încheierii penale (…) din data de 24.03.2022, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia în dosarul nr. (…).Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 28 martie 2022” – soluția pe scurt la Tribunalul Alba.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului judeţul Alba au declarat luni, pentru Agerpres, că, potrivit legislaţiei, contractul de muncă al agentului se suspendă odată cu arestarea acestui. El avea o vechime la locul de muncă de peste 15 ani.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole