Scandalul a avut loc sâmbătă dimineața.
Update: cei cinci bărbați identificați drept agresori ai agentului de la penitenciar au fost dați în consemn la frontieră, relatează Antena 3 CNN.
Știrea inițială:
"Se vede foarte clar în imagini cum mai mulți bărbați îi atacă pe alți doi clienți ai localului respectiv. Totul a început, se pare, de la o dedicație.
Agentul de penitenciar, care era însoțit de câțiva prieteni, a observat că solistul formației care cânta în local era nedezlipit de masa unor tineri.
Corespondent Antena 3 CNN: Angajatul penitenciarului ar fi încercat să-i ia microfonul cântărețului din local
La masa respectivă s-ar fi aflat fiul unui cunoscut om de afaceri din Craiova, de cetățenie iordaniană. Ei bine, în timp ce solistul îi cânta acestuia și îi lua banii, agentul de penitenciar i-a reproșat că nu este la o petrecere privată. Ar fi încercat, chiar, să-i ia microfonul cântărețului și, în acel moment, localul s-a transformat pur și simplu într-o sală de lupte, în care s-au împărțit pun picioare.
Fiul omului de afaceri a fost în permanență în plin prim-plan. La un moment, acesta ar fi scos o armă albă.
Chemați prin apel la 112, polițiștii au ajuns la fața locului și au identificat șapte bărbați ca participanți direcți la acest eveniment.
Aceștia, printre care și fiul omului de afaceri din Craiova, au reușit să fugă", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Loredana Chimoiu.
Ce spune Poliția: au fost identificate cinci persoane care l-au bătut pe angajatul penitenciarului Craiova
Potrivit Poliției Dolj, polițiștii au efectuat verificări după scandalul de sâmbătă, în care un agent din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova a fost bătut.
Până în prezent, au fost identificate cinci persoane despre care există indicii că au fost implicate în eveniment.
Potrivit informațiilor inițiale, sâmbătă dimineața, în jurul orei 05.31, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 31 de ani din municipiul Craiova, cu privire la faptul că un alt bărbat, de 37 de ani, ar fi fost agresat fizic.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că, în urma unui conflict spontan, bărbatul de 37 de ani, agent de penitenciar, ar fi fost agresat fizic de o persoană necunoscută.
Agentul de penitenciar, care, potrivit unor surse, lucra la grupa specială de intervenție, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca, în funcție de rezultatul cercetărilor, să fie propuse măsuri în consecință.