Antena 3 CNN Life Sănătate Afecţiunea care amenință 740 de milioane de copii și adolescenți, la nivel global, până în 2050. Avertismentul experților (studiu)

Afecţiunea care amenință 740 de milioane de copii și adolescenți, la nivel global, până în 2050. Avertismentul experților (studiu)

de Claudia Popovici    |   

Miopia afectează aproximativ o treime din totalul copiilor şi adolescenţilor la nivel global, iar incidenţa acestei tulburări ar putea depăşi 740 de milioane de cazuri în lumea întreagă până în 2050, potrivit unui studiu realizat de cercetători din cadrul Facultăţii de Sănătate Publică a Universităţii Sun Yat-Sen din China şi publicat în cel mai recent număr al British Journal of Ophthalmology, informează Xinhua, citat de Agerpres. 

Studiul a analizat 276 de cercetări care se referă la peste 5 milioane de copii şi adolescenţi din 50 de ţări de pe cele şase continente şi a descoperit o creştere graduală a prevalenţei cumulate a miopiei. Această creştere a fost de la circa 24% în 1990 la peste 35% în 2023. În plus, această prevalenţă este aşteptată să crească suplimentar, depăşind 36% în 2040 şi 39% în 2050.

Cercetarea asociază această tendinţă cu scăderea activităţilor în aer liber şi cu creşterea timpului petrecut în faţa ecranelor. De asemenea, cercetătorii au observat o prevalenţă mai mare a miopiei la anumite grupuri, printre care femei, adolescenţi, liceeni şi persoane care locuiesc în Asia de Est şi zone urbane. Diferenţele pe sexe în ceea ce priveşte prevalenţa sunt asociate faptului că, în cazul fetelor, creşterea şi dezvoltarea se produc mai devreme decât în cazul băieţilor, inclusiv perioada pubertăţii, care se produce mai rapid la fete.

Potrivit cercetării, în rândul ţărilor pentru care sunt disponibile date, prevalenţa miopiei este cea mai ridicată în Japonia - circa 85% - şi cea mai scăzută în Paraguay - 0,84%.

Simptome care arată că ai nevoie de ochelari de vedere. Pericolul ochelarilor cumpărați din supermarket

Oftalmologul Ștefan Pricopie, a explicat, în emisiunea „Sfat de sănătate" de la Antena 3 CNN, când se instalează pierderea vederii şi pericolul ochelarilor aleşi din supermarket.

"Dacă avem dificultăți în a reuși să citim la televizor subtitrarea sau dacă nu reuşim să citim o carte, fie nu reuşim să citim prospectul unui medicament, ar fi nişte semne clare că e nevoie să facem o vizită la oftalmolog.

Totodată, dacă există şi alte simptome precum dureri de cap, jenă oculară, usturimi sau lacrimare excesivă, de asemenea, acestea sunt nişte simptome cum că este timpul să ne prezentăm la medic.", a spus medicul oftalmolog Ștefan Pricopie, luni, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3 CNN.

Cum știi că ai nevoie de ochelari de vedere

  • vedere încețoșată, distorsionată
  • dificultatea de a vedea clar noaptea
  • probleme când îți adaptezi ochii de la întuneric la lumină
  • dificultăți în fața calculatorului/laptopulu
  • oboseala ochilor
  • dureri de cap frecvente
  • vedere dublă
  • presiune oculară
  • lăcrimare excesivă
  • ochi roşii cu sau fără secreţii

De fiecare dată când ne uităm la ceva aproape, ochiul nostru foloseşte o lentilă numită cristalin. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, acest cristalin nu mai poate să se adapteze tuturor dioptriilor și atunci este nevoie să suplimentăm cu ochelari pentru citit.

Prin urmare, putem avea ochelari doar pentru citit, nu pe care să-i purtăm neapărat în fiecare zi. În general, persoanele după 40-45 de ani, au această necesitate. Se numeşte prezbiopie. Nu este o boală, ci este ceva fiziologic. Aşa cum apar nişte riduri sau nişte fiere de păr albe, aşa apare şi prezbiopia.

Subiecte în articol: miopie adolescenti copii afectiune China japonia
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile