Antena 3 CNN Actualitate Un cunoscut afacerist din domeniul lemnului, tată a cinci copii, a murit după ce un arbore tăiat l-a lovit direct în cap

Un cunoscut afacerist din domeniul lemnului, tată a cinci copii, a murit după ce un arbore tăiat l-a lovit direct în cap

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 23:15 13 Oct 2020 Modificat la 23:15 13 Oct 2020

Bărbatul în vârstă de 32 de ani, un cunoscut afacerist din domeniul lemnului, din comuna Marginea, şi-a gasit sfârşitul luni dimineaţa în pădurea de lângă comuna Suceviţa, judeţul Suceava, unde avea o parcelă în exploatare.

Potrivit martorilor care au asistat la tragedie, bărbatul a plecat în pădure, spre zona de exploatare, însoţit de un alt bărbat, care nu figura ca şi angajat în cadrul firmei sale.

Cei doi s-au deplasat spre fondul forestier cu un camion prevăzut cu macara hidraulică şi sistem de încărcare şi descărcare lemn.

Ajunşi la locaţie, omul de afaceri s-a suit pe macara pentru a dirija încărcarea lemnului, când s-a produs tragedia

Un arbore a fost secţionat de la bază, iar bărbatul de 32 de ani a pus în mişcare braţul macaralei pentru a dirija căderea.

Şi, deşi a făcut aceasta operaţiune de zeci de ori, în cazul acestui arbore căderea nu a mai fi putut controlată. Copacul s-a rupt, iar partea groasă a căzut pe cupola camionului.

Potrivit martorilor, vârful copacului l-a lovit direct în cap pe barbat. În urma impactului a murit pe loc.

Între timp, în zonă au mai venit şi alte persone care când au văzut incidentul au intervenit rapid să îi acorde victimei primul ajutor. 

La fața locului au ajuns, pe lângă polițiști, și inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, dar și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, notează monitorulsv.ro

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea a trei infractiuni: neluarea măsurilor legate de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă.

Numele tânărului decedat și al firmei sale apar în numeroase scandaluri legate de exploatări de lemn ilegale, pentru care a primit amenzi de la Garda Forestieră şi de la Poliţie. El fusese cercetat şi pentru ultraj.

 

 

 

Etichete: afacerist Suceava lemn
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole