Miliardarul israelian Beny Steinmetz va fi eliberat vineri. Acesta a primit 15 zile de arest la domiciliu și nu are voie să părăsească Israelul.
Aceeași măsură a fost luată în cazul consultantului politic Tal Silberstein.
Arestarea miliardarului israelian Beny Steinmetz, care a avut loc luni, în baza unor suspiciuni care includ frauda şi spălarea de bani, are legătură cu afacerile sale imobiliare din România.
În martie 2006, Steinmetz a fost inculpat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) din România pentru complicitate la spălare de bani, trafic de influenţă şi formarea unui grup infracţional organizat, împreună cu alţi 13 suspecţi, inclusiv Tal Silberstein.
Silberstein este un fost consultant politic al premierului israelian Ehud Barak şi - până la arestarea sa, luni - un consilier al cancelarului Austriei. Specialistul israelian în strategii electorale Moshe Klughaft a fost unul dintre principalii promotori de campanii politice din Israel din ultimul an şi este cunoscut pentru campaniile sale agresive, uneori controversate.