Antena 3 CNN Emisiuni Exces de putere Afaceri de familie în Timiș: fiul împarte banii publici, tatăl învârte firma. ”Politica nu e pentru oameni care sunt cu bun simț și care sunt corecți!”

Afaceri de familie în Timiș: fiul împarte banii publici, tatăl învârte firma. ”Politica nu e pentru oameni care sunt cu bun simț și care sunt corecți!”

Dragoș Boța
3 minute de citit Publicat la 23:11 17 Noi 2023 Modificat la 23:16 17 Noi 2023

Când privim imaginea de ansamblu, lucrurile sunt mult mai complicate și se apropie de penal. Pentru a-i ajuta pe agricultori să-și valorifice producția, Consiliul Județean Timiș a decis ridicarea a trei centre de colectare, primul fiind realizat în comuna Tomnatic.

Firma care a câștigat licitația pentru centrul-pilot în 2020 este SC Taiv David Lucas SRL. Aceasta a început lucrările de-abia în primele luni ale anului 2022.

Cel care se ocupa de supervizarea investiției este vicepreședintele instituției, Alexandru Proteasa.

La vreo 50 de km distanță, lângă Timișoara, în Moșnița Veche, tot în 2022, începeau lucrările la un centru comercial.

Ciudatul caz al centrului comercial din Moșnița și legăturile cu familia vicepreședintelui CJ Timiș

Întâmplător, în 2019, când încă era consilier local la Moșnița, Proteasa a inițiat și s-a aprobat o hotărâre de Consiliu Local prin care se stabilea urbanizarea centrului localității, unde acum se construiește.

Investitorul care ridică noul complex, firma Stef One Developments SRL, care are parteneri alte două firme: în una este asociat tatăl vicepreședintelui Proteasa, în cealaltă e mătușa acestuia.

La contact, a doua companie are în dreptul ei numărul de telefon mobil al vicepreședintelui Consiliului Județean.

Primăria Moșnița Nouă dă o autorizație de demolare a unei case și de construire a centrului comercial, fără a fi aprobat anterior un plan urbanistic zonal, în condițiile în care acest lucru era obligatoriu, pentru că în loc de locuințe se ridică spații comerciale.

Constructorul complexului – Tamaș Ioan Construct, întreprindere individuală, adică fix patronul firmei care lucrează la centrul de la Tomnatic.

După ce apar în spațiul public imagini cu vicepreședintele Proteasa și cu constructorul Tamaș, pentru scurt timp este pus un alt panou, în care se spune că lucrările sunt efectuate în regie proprie, după care reapare primul.

Ploaia care strică lucrurile 

Acum, pe teren, situația este diferită. La centrul de colectare de la Tomnatic este lacătul pe ușă, în așteptarea recepției.

Deși valoarea lucrărilor a fost suplimentată de Consiliul Județean Timiș cu aproape 4 milioane de lei, calitatea lasă de dorit. A fost nevoie de o simplă ploaie ca să vedem că lucrurile nu sunt în regulă.

Dovada cea mai bună: bălțile uriașe din centrul de legume-fructe, care nu a fost inaugurat până în acest moment.

Și nu sunt singurele probleme. Complexul nu este conectat la rețeaua de electricitate nici până acum, deși Consiliul Județean vrea să facă recepția.

Gardul este deja plin de rugină, având zone unde nici măcar nu a fost vopsit. Până și betonul gardului este crăpat în mai multe locuri.

La Moșnița Veche este agitație mare. Se lucra pe toate fronturile când am ajuns acolo.

Și imediat apare surpriza: chiar dacă în documente apare că lucrările sunt realizate de Întreprinderea Individuală Tamaș, în realitate aici lucrează angajații firmei care are contract cu Consiliul Județean Timiș pentru a realiza centrul de legume-fructe.

După ce un angajat vigilent de un telefon, brusc se întrerupe activitatea și muncitorii dispar în toate direcțiile, unul dintre ei vine hotărâți spre noi.

Șeful CJ Timiș își pârăște protejatul

Din biroul său de la Consiliul Județean, Alexandru Proteasa ne asigură că nu are nicio legătură cu centrul de la Tomnatic.

”Nu știu exact, că nu mai coordonez direcția de investiții de aproape un an”, susține Proteasa.

Președintele instituției și protectorul său politic, Alin Nica, îl contrazice.

”Ba, se ocupă domnul Proteasa. Deci, nu știu cum v-a spus că nu se ocupă, pentru că atributul domniei sale ba da, se ocupă de această chestiune. Este chiar coordonatorul comisiei care se ocupă de operaționalizarea Centrului de Legume-Fructe”, a declarat Alin Nica.

Când vine vorba despre cum a ajuns același constructor să lucreze și la investiția Consiliului Județean și pe șantierul familiei sale, Alexandru Proteasa răspunde iritat.

 ”Faptul că există anumite contracte pe care le fac, nu știu, părinții mei cu anumite firme care poate au lucrat cu Consiliul Județean sau lucrează, nu cred că este vreo problemă. Pentru că, repet: nu suntem un județ în care să avem mii de firme în care poți să-ți alegi”, susține acesta.

Tatăl lui Alexandru Proteasa, lecții despre politică 

Tatăl vicepreședintelui Proteasa, acționar în firma investitoare, nu lămurește nici el misterul. Patronul firmei de construcții vine cu propria sa explicație, dar și aceasta neclară.

Constructorul se enervează când îl întrebăm de problemele descoperite la investiția făcută cu bani publici.

Până se face recepția lucrării de peste 16 milioane de lei și se termină lucrările la centrul comercial al familiei vicepreședintelui Proteasa, tatăl acestuia, viceprimar în timpul comuniștilor, concluzionează lămuritor:  ”Politica nu e pentru oameni care sunt cu bun simț și care sunt corecți!”.

Citește mai multe din Exces de putere
» Citește mai multe din Exces de putere
TOP articole