Antena 3 CNN Actualitate Social Afacerea cu PET-uri. Câți bani se fac din colectarea sticlelor cu garanție

Afacerea cu PET-uri. Câți bani se fac din colectarea sticlelor cu garanție

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:48 30 Iul 2024 Modificat la 20:26 30 Iul 2024

Ambalajele cu garanție s-au transformat într-o sursă de venit pentru unii români. Zilnic, în jur de 6.000 de oameni caută pe stradă sticle, pet-uri și doze pe care le returnează. Fac și câteva sute de lei pe zi, iar la final de lună ajung să aibă în mână un salariu.

Mircea este unul dintre românii care caută zilnic astfel de pet-uri, sticle și doze pe care să le ducă la reciclat. Garanția pentru fiecare sticlă returnată este 50 de bani, iar în zilele bune, Mircea strânge chiar și 200 de pet-uri.

Acum, acesta este noul lui job, cu ajutorul căruia face în jur de 2.000 de lei pe lună.

„Am o lună de când nu am mai mers la muncă pentru că nu mi-a mai convenit că munceam prea mult. M-am băgat pe colectare... dacă e un avantaj, de ce să nu câștigi ceva. Îți iei o pâine, o apă, un suc, o cafea.

Am luat vreo 16 lei pentru ce am găsit dimineață de reciclat și acum mă duc să beau o cafea”, a spus Mircea Decebal, pentru Antena 3 CNN. 

Sute de români duc zilnic sticle la reciclat

Nu este singurul care face asta. De când a pornit sistemul de garanție- returnare, gunoiul unora s-a transformat în aurul altora. În jur de 6.000 de persoane culeg zilnic de pe străzi ambalaje pe care le duc la reciclat.

„Când mă duc înspre casă, dacă mai găsesc o sticlă, atunci o iau și o duc”, spune un alt român. 

Reprezentanții magazinelor cu punct de colectare susțin că există și persoane care ajung să aibă și 500 de lei pe bon, după reciclare.

„Uneori vin și cu patru-cinci saci, ajung și undeva la în jur de 500 lei pe bon. 

Din acest motiv sunt și cozile, ceea ce înseamnă că sunt și timpii mai mari de așteptare, pentru că sunt unii oameni care culeg de pe străzi și vin cu o grămadă de saci, de PET-uri, de sticle și să se stă mult”, a declarat Alexandru Octavian - reprezentant magazin cu punct de colectare.

Funcțional de un an, sistemul de garanție-returnare a ajuns acum la un grad de reciclare de 50%.

„În luna iulie, cel mai probabil s-a depășit miliarde de ambalaje colectate, pentru că la sfârșitul lunii iunie aveam peste 850 de milioane de ambalaje colectate.

În primul rând, este un beneficiu pentru noi toți, ca români, pentru că nouă ne spun cei din primării că nu mai sunt ambalaje la marginea drumurilor”, a declarat Anca Marinescu, director comunicare Returo. 

Au fost, totuși, unele cazuri în care Poliția i-a amendat pe cei care vandalizau pubelele pentru a scoate plasticele.

De exemplu, în sectorul 3 din Capitală, Poliția Locală a dat 30 de amenzi pentru astfel de situații, amenzi care se ridică la suma de 7.000 de lei.

 

 

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole