Rata căsătoriilor a scăzut constant, iar fotografii de nunți s-au văzut constrânși să se reprofileze rapid în ceea ce puțin credeau că va fi o afacere viabilă: fotografi de divorțuri. Fenomenul se întâmplă în China, de ceva vreme, și a luat amploare în ultima perioadă, notează CNN.
Din punct de vedere financiar, Tan Mengmeng a depins mult timp de oamenii care se căsătoresc și a surprins în imagini entuziasmul și fericirea de la începutul unei noi relații de cuplu.
În prezent, tânăra de 28 de ani, care deține un studio foto în provincia Henan, fotografiază oameni care doresc să marcheze și, în unele cazuri, să celebreze, sfârșitul căsătoriei lor.
De la 13 milioane în 2013, numărul căsătoriilor anuale a scăzut în China la sub șapte milioane în 2022, remarcă CNN, citând datele Biroului Național de Statistică din această țară.
Un ușor reviriment s-a înregistrat anul trecut, dar numărul mic de căsătorii - raportat la ansamblul populației - continuă să îngrijoreze autoritățile.
În paralel, a crescut numărul divorțurilor: în 2019, a fost înregistrat recordul anual de 4,7 milioane, adică de peste patru ori mai mare decât acum două decenii.
Guvernul a încercat să inverseze tendința printr-o lege din 2021. Aceasta le impune cuplurilor să treacă printr-o perioadă de „judecată la rece” de 30 de zile înaintea deciziei definitive de a se despărți. Legea a dus la o scădere temporară, însă ulterior numărul cuplurilor destrămate oficial a crescut din nou în 2023, cu 25% față de anul precedent.
Aceste fenomene complementare - reducerea căsătoriilor și creșterea divorțurilor - contribuie la adâncirea crizei demografice cu care se confruntă a doua mare economie a lumii.
Practic, în al treilea deceniu al începutului de mileniu, China este afectată de încetinirea economiei, de îmbătrânirea rapidă a populației și de faptul că tot mai puține femei au copii, după decenii de aplicare a politicii oficiale "o familie, un singur copil".
Creșterea divorțurilor, oportunitate de neratat pentru fotografii chinezi
Tan Mengmeng spune că și-a orientat serviciile către persoanele divorțate după ce a văzut cozile lungi din fața birourilor guvernamentale care se ocupă cu oficializarea separării.
Începând de anul trecut, Tan a fotografiat aproximativ 30 de cupluri destrămate, având ocazia de a surprinde momentele de suferință, dar și de bucurie, pe măsură ce rupeau legăturile maritale.
"Este o afacere bună. La urma urmei, atât bucuria, cât și tristețea merită imortalizate", spune Tan.
Supraviețuirea afacerii sale în acest fel dezvăluie câte ceva despre schimbarea atitudinii chinezilor față de căsătorie.
În mod tradițional, societatea chineză a stigmatizat divorțul și a pus, în schimb, un accent deosebit pe unitatea și stabilitatea familiei.
În prezent însă, mulți tineri aleg să nu se mai căsătorească, iar pentru cei care se căsătoresc, totuși, și constată că mariajul nu funcționează, există mai multă înțelegere în societate.
Această schimbare socio-culturală i-a ajutat inclusiv pe fotografi precum Tan.
Munca lor ajunge, uneori, pe rețelele sociale, cum ar fi Xiaohongshu.
Imaginile sunt diverse, de la foști parteneri de cuplu care semnează actele de divorț, până la "curajoși" care afișează la cameră certificatul ce consfințește sfârșitul mariajului.
„29 de ani. Divorț fericit”, a scris un utilizator drept explicație la o fotografie cu certificatele de căsătorie și de divorț puse unul lângă altul.
Pe lângă fotografii de divorțuri, au apărut și alte afaceri asociate destrămării familiale. De pildă, sunt companii care-i ajută pe proaspeții separați să scape într-un mod ceremonial de amintirile materiale de la nuntă sau de orice alte suveniruri nedorite.
„Ideea de a rămâne într-o căsnicie nefericită de dragul aparențelor sau din obligație își pierde aderența”, arată Peng Xiujian, cercetător la Universitatea Victoria din Australia.
Peng, care studiază tendințele demografice din China, pune declinul căsătoriilor atât pe seama factorilor economici, cât și a celor sociali, între care mediul stresant de la muncă, piața competitivă și costul ridicat al vieții.
Fotograf de divorțuri: „Cei care se separă încă au sentimente și vor să comemoreze relația”
„Nu este o rușine să fii suficient de curajos ca să divorțezi. Ambele părți au încă sentimente și doresc să comemoreze relația”, explică fotografa Tan.
Doi foști parteneri care au angajat-o au ales pentru fotografii un restaurant unde au avut prima lor întâlnire și unde au comandat ce obișnuiau să comande la începutul relației lor.
„La sfârșitul ședinței foto, amândoi au plâns”, a mărturisit Tan.
Deși țineau unul la celălalt, soția nu mai putea suporta certurile cu socrii, iar soțul era prea prins cu munca pentru a mai putea să aplaneze conflictele.
Desigur, unele despărțiri sunt mai puțin emoționate. Fotografa chineză și-a amintit că a avut printre clienți doi foști parteneri care au receptat în mod diferit trauma: bărbatul se juca cu telefonul, în timp ce femeia plângea.
Într-o altă afacere legată de divorțuri, Liu Wei și echipa sa ajută oamenii să distrugă mărturiile căsniciilor destrămate.
Concasorul de poze de nuntă de lângă Beijing
Totul se petrece într-o fabrică situată la mai puțin de 100 de kilometri de Beijing.
Aici, chipurile de pe vechile fotografii de nuntă sunt vopsite cu spray, pentru anonimizare, înainte de a fi aruncate într-un concasor, împreună cu alte obiecte.
Pentru cei care caută cu disperare să meargă mai departe, întregul proces este filmat.
Liu a declarat că uneori se simte ca un medic, fiind nevoit să asiste la dramele altora și încercând să nu devină prea emotiv.
„Un divorț ar putea să nu fie, neapărat, un lucru rău. Ar putea fi un lucru bun. Așa că nu este nevoie să te simți trist din cauza asta”, susține el.
Serviciile sale costă echivalentul unor sume între 8 și 28 de dolari și sunt foarte solicitate.
De la deschiderea afacerii, în 2021, a distrus deja fotografii de nuntă pentru aproximativ 2.500 de cupluri.
Gary Ng, economist la banca franceză de investiții Natixis, comentează că, deși este greu de prezis dimensiunea pieței și spațiul de creștere, avansul ratei divorțurilor în China duce, inevitabil, la apariția multor activități economice în jurul acestui proces.
Tan, fotografa, se gândește deja cum să își dezvolte businessul.
Cel mai recent plan al ei îi vizează pe clienții care, odată despărțiți, decid să își unească, din nou, destinele cu foștii parteneri.
„Le voi oferi o reducere de 18% dacă se recăsătoresc și îmi cer să le fac fotografii”, a spus ea.