Antena 3 CNN Români care dezvoltă România Afacere de succes pe pământ românesc | Români care dezvoltă România

Afacere de succes pe pământ românesc | Români care dezvoltă România

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 14:45 13 Ian 2023 Modificat la 16:24 18 Ian 2023

"În România avem de foarte multe ori tendința să credem că suntem undeva la periferia lumii civilizate și povestea Philip Morris mie îmi place foarte tare pentru că ne dă speranța să credem că în anumite domenii putem fi chiar în epicentrul de inovație, de tehnologie. România a fost a patra piață din lume în care IQOS a fost lansat, acest nou produs din tutun cu potențial de risc redus, aici sunt produse consumabilele pentru acest produs, sunt exportate în 54 de piețe de pe 5 continente, produsul este folosit pe scară extrem de largă în Japonia, japonezii folosesc consumabilele fabricate la Otopeni, iar investiția aceasta de șase sute de milioane de dolari pe care Philip Morris a făcut-o în Otopeni, a pus realmente România pe harta inovației și a tehnologiei la nivel global.", a spus Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

În felul ăsta, nu doar ţara noastră a devenit un punct important pe harta lumii, dar şi povestea de succes a Philip Morris a mers mai departe, pe pământ românesc. Iar România s-a dovedit locul potrivit pentru ca această afacere să prospere.

„Este în primul și în primul rând vorba despre predictibilitate. Atunci când faci o investiție tu îți blochezi practic niște resurse, niște active, pe termen mediu sau lung într-o țară. O faci în anumite condiții, fiscale, de reglementare, e foarte important ca acele condiții să nu se modifice peste noapte pentru că tu nu poți să îți mai iei investiția odată ce ai început să o faci. Câtă vreme tu ai doar fondurile pe care vrei să le investeșți la dispoziție, le poți investi oriunde, în momentul în care ai început să le investești într-o țară nu mai poți să le iei și să pleci cu ușurință și atunci contează foarte mult ca promisiunile care ți s-au făcut să fie respectate, ca un cadru de reglementare să rămână, nu neschimbat, dar schimbările să fie la rândul lor anunțate, predictibile, rezonabile. Mă bucur să spun că în acest moment în România suntem într-un moment propice , în vara această Guvernul a adoptat un calendar fiscal extrem de echilibrat care propune creșteri graduale, rezonabile pe termen de 5 ani ale accizelor în acest domeniu ceea ce oferă oricărui investitor din industrie predicitibilitatea necesară, în cazul nostru, pentru a continuă investițiile pe care le-am făcut.”, a spus Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

Se scrie, şadar, pe pământ românesc, un capitol important al acestei industrii în care procesul de fabricație e neschimbat de două sute de ani. Însă, în ultimii 15 ani, inovațiile tehnologice ne-au dus spre un viitor mai bun, numit generic, viitorul fără fum. 

„Cred că e momentul să spun foarte limpede că cel mai bun lucru pe care un fumător adult poate să îl facă este să se lase de fumat, cel mai bun lucru pe care un nefumător poate să îl facă este să nu se apuce niciodată de fumat, dar pentru un fumător adult care nu se lasă de fumat, astăzi există, iată, din fericire, produse care au potențialul de a reduce riscurile asociate acestui obicei nociv. Astfel de produse sunt fabricate la fabrica noastră din Otopeni unde, așa cum spuneam, peste șase sute de milioane de dolari au fost investiți pentru retehnologizare acesteia.”, a mai spus Dragoş Bucurenci.

Philip Morris investeşte şi militează pentru un viitor mai bun atât pentru oameni, cât şi pentru economie. Din păcate, asta nu se poate realiza doar cu atât. E nevoie de politici ale statului şi campanii de conştientizare a pericolului pe care îl reprezintă fumatul, într-o ţară ca România care e, din păcate, una din puţinele în Uniunea Europeană, în care numărul fumătorilor e în creştere în ultimii ani.

"Ceea ce este pe undeva ironic dacă ne gândim la faptul că Philip Morris a ales tocmai România pentru a face această investiție extraordinară în fabrica din Otopeni. Gândiți-vă că în Uniunea Europeană avem numai 3 astfel de fabrici: în Italia, în Grecia și în România.”, a mai precizat Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

În Italia și Grecia numărul de utilizatori ai produselor alternative de fumat este în creștere accelerată. În România, mai puțin. Poate și de aceea mare parte din produsele fabricate la Otopeni merg la export - peste 90 la sută.

"Asta e un lucru foarte bun pentru economia României, ajută foarte mult balanța comercială, dar nu e un lucru bun pentru România în ansamblul ei, nu e un lucru bun pentru sănătatea publică.", a mai spus acesta.

Philip Morris a fost și rămâne un partener de încredere al statului român, compania colectează și virează la timp toate taxele pe care le datorează. De cealaltă parte, statul îşi face şi el treaba , din ce în ce mai bine: comerţul ilicit a fost redus la un minim istoric de 7,1%. Viitorul sună bine deci, atât pentru România, cât şi pentru compania care înseamnă, peste tot în lume, garanţia succesului.

  • Produsele care ies din fabrica de la Otopeni ajung, în proporţie de 90% la export, în 54 de ţări de pe 5 continente.

  • Investiţia de peste 6 sute de milioane de dolari, făcută de către Philip Morris în fabrica de la Otopeni, a pus România pe harta inovaţiei şi a tehnologiei, la nivel global.

  • România s-a dovedit locul ideal pentru ca o afacere de succes ca Philip Morris să prospere, mai ales că ultimii ani a fost adoptat un calendar fiscal extrem de echilibrat.

  • Inovaţiile tehnologice aduse în acest domeniu construiesc un viitor mai bun, fără fum.

Citește mai multe din Români care dezvoltă România
» Citește mai multe din Români care dezvoltă România
TOP articole