Antena 3 CNN Economic Biz News Business O afacere inedită ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie! "Avem clienți care și-au făcut abonamente, vin săptămânal, în aceeași zi, la aceeași oră"

O afacere inedită ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie! "Avem clienți care și-au făcut abonamente, vin săptămânal, în aceeași zi, la aceeași oră"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:15 27 Apr 2024 Modificat la 10:15 27 Apr 2024

Românii sunt tot mai dornici de mișcare, iar acest lucru se vede și din gradul de ocupare al terenurilor de fotbal din marile orașe ale țării. În Iași există zeci de astfel de locații, iar ele sunt rezervate în permanență, mai ales la orele serii. 

"Am amenajat acest teren de fotbal în urmă cu aproximativ doi ani de zile. La început a fost puțin mai greu, până când au aflat oamenii de noi, dar ne-am promovat destul de mult pe internet. Pe Facebook există foarte multe grupuri, cu mii de persoane, care joacă fotbal în astfel de locații și ne-am folosit de acest lucru.

În acest moment, putem spune că am ajuns la un grad de ocupare de 100%.

Când vorbim despre acest procent, ne referim la orele serii, deoarece oamenii nu obișnuiesc să vină în timpul zilei", a declarat proprietarul unui teren de fotbal din Iași pentru Adevarul.

În acest moment, cel puțin în Iași, este greu de găsit o locație disponibilă.

"Terenul este rezervat, de luni până duminică, în intervalul 18.00-24.00. Avem clienți care și-au făcut abonamente, vin săptămânal, în aceeași zi, la aceeași oră. Cei mai mulți clienți închiriază pentru două ore.

Prețul nu este unul mare, vorbim de 180 de lei pentru o oră, în locația noastră. Este o afacere bună, investiția se atenuează în timp și apoi devine și profitabilă.

În acest moment, la orice teren de fotbal din Iași sunăm pentru o rezervare, vom observa că nu mai sunt locuri disponibile", a mai spus proprietarul terenului de fotbal.

Citește mai multe din Business
» Citește mai multe din Business
TOP articole