Un polonez fără adăpost aflat sub influenţa alcoolului şi care a afirmat că este terorist a provocat evacuarea parţială de marţi a aeroportului Amsterdam-Schiphol, la trei săptămâni după atentatele din Belgia, a anunţat miercuri jandarmeria olandeză, relatează AFP.
'Am primit un telefon în jurul orei 21.30 care indica o situaţie suspectă la Schiphol', a precizat jandarmeria, pe pagina sa de Facebook. Un om care avea asupra lui două genţi a fost arestat marţi.
'El a afirmat că este un terorist şi a fost arestat', a adăugat sursa citată. Cele două genţi ale bărbatului reţinut au fost inspectate de experţi în deminare, iar Piaţa Jan Dellaert şi bulevardul din apropiere au fost între timp evacuate.
'Nicio substanţă suspectă nu a fost găsită şi perimetrul de securitate a fost ridicat în jurul orei 02.00 (00.00 GMT)', a adăugat jandarmeria.
Zeci de agenţi puternic înarmaţi au intervenit în cursul nopţii pe aeroportul Schiphol şi au evacuat sute de persoane după ce au fost informaţi despre existenţa unei 'situaţii suspecte', exact la trei săptămâni după atentatele de la Bruxelles care s-au soldat cu 32 de morţi pe aeroportul din Zaventem şi la metrou.
Suspectul a fost audiat miercuri dimineaţă şi 'pare să fi făcut declaraţiile sub influenţa alcoolului', a adăugat jandarmeria.
Cazul a fost transferat parchetului, care va trebui să ia o decizie privind o eventuală trimitere în judecată.
Cu numeroase legături internaţionale, Schiphol, care se află la 16 km de capitala olandeză Amsterdam, este una dintre plăcile turnante aeriene cele mai importante din Europa şi pe aici tranzitează în jur de 50 de milioane de pasageri în fiecare an.
Gradul de îngrijorare a crescut în Olanda după atentatele de la 22 martie din Belgia vecină care au fost revendicate, ca şi atacurile din noiembrie de la Paris, de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).
Guvernul olandez a ridicat nivelul de securitate în gările şi aeroporturile ţării şi a întărit controalele la frontiera sa cu Belgia.
Peste 200 de olandezi, printre care 50 de femei, s-ar fi alăturat grupării Stat Islamic în Irak şi în Siria, potrivit serviciilor de informaţii olandeze, notează AFP.