Oamenii recunosc că au început să se încălzească cu aproape orice: de la mobilier vopsit şi tratat chimic până la deşeuri, dar asta pentru că nu au alte soluţii.
Încălzirea cu lemne a unei case costă, iarna aceasta, peste 3.000 de lei.
Anul acesta, pentru că lemnul nu mai e uşor de găsit, iar când se găseşte se vinde la negru pe bani mulţi, oamenii ajung să pună orice pe foc.
”Eu ca să îmi fac căldură în casă cu lemne, îmi trebuie vreo 30 de milioane. Mai pun si mobilier. Primăria nu ne ajută cu nimic. Toxic este orice bagi, dar dacă n-avem altă variantă”, spune un bărbat.
SINCRON DRAGOŞ POPESCU, senator
LOC_0311_ARDERI_DESEURI
”Statul ar trebui să vină în ajutorul lor. Există in Polonia, de exemplu, rabla pentru sobe și ar trebui să treacă la un sistem mai eficient de încălzire decât la sobe, să treacă înspre centrale, să dea un stimulent pentru cei care vor gaz”, a declarat senatorul Dragoș Popescu.
Experţii spun că 10 materiale nu ar trebui puse niciodată pe foc:
- Lemnul sau palul vopsite sau tratate chimic,
- plasticul,
- hârtia cu cerneală,
- substanţele inflamabile,
- paleţii,
- cartonul,
- deşeurile de vegetaţie,
- lemnul verde,
- gunoiul.
Prin comparație, hârtia ori cartonul ajunse în foc sunt de treizeci de ori mai cancerigene decât arderea lemnului uscat, în timp ce fumul scos de plasticul ars este de până la 700 de ori mai poluat.
Din 2019 până în 2021, conform datelor ISU București-Ilfov, au fost arse peste 870 de tone de deșeuri, iar acestea sunt numai cazurile descoperite.