Antena 3 CNN Actualitate Adriana Săftoiu, despre audierea la DIICOT

Adriana Săftoiu, despre audierea la DIICOT

1 minut de citit Publicat la 14:26 30 Ian 2018 Modificat la 14:26 30 Ian 2018

Adriana Săftoiu a fost marți dimineață la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pentru a fi audiată ca martor într-un dosar cu privire la infracțiuni economice.

Aceasta a petrecut aproximativ două ore în sediul DIICOT.

"Da, am fost citată în calitate de martor într-un dosar de infracţiune economică, dar nu are nicio legătură cu ce am văzut eu că, deja, a apărut cu "Murfatlar-ul". E un dosar care are legătură cu totul şi cu totul alt subiect", a precizat Adriana Săftoiu, potrivit Agerpres.

Întrebată la ce perioadă a activităţii sale se referă, ea a spus că nu are legătură cu activitatea sa şi că nu poate oferi detalii.

În timp ce fostul consilier prezidențial nu este o prezență obișnuită în fața procurorilor, iubitul ei, George Ivănescu, a fost vizat în trecut de un dosar la DNA.

În octombrie 2016, George Ivănescu, acţionar la mai multe companii viticole, a fost reţinut de procurorii DIICOT. DNA susţine că, în perioada 2010 - 2014, patru societăţi cu activitate de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice, deţinute sau controlate de Ivănescu, dar și de alte persoane, au produs un prejudiciu total de aproximativ 132 milioane de euro bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

Mai multe detalii, de la reporterul Antena 3 Bianca Iacob:

Etichete: Adriana Saftoiu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole