Antena 3 CNN Politică Adrian Veştea: La programul Anghel Saligny au fost semnate 3.616 contracte în valoare de 40 de miliarde de lei

Adrian Veştea: La programul Anghel Saligny au fost semnate 3.616 contracte în valoare de 40 de miliarde de lei

de Milena Niță    |   

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a anunţat luni că, până în prezent, la nivelul Programului Naţional „Anghel Saligny” au fost semnate 3.616 contracte, în valoare totală de 40 de miliarde de lei, potrivit agerpres.ro.

Ministrul a participat luni, la Palatul Victoria, alături de premierul Marcel Ciolacu şi vicepremierul Marian Neacşu, la evenimentul de semnare a contractelor „Reparaţie capitală şi modernizarea bazei vechi COSR Izvorani, sat Izvorani, comuna Ciolpani, judeţul Ilfov” şi „Regenerarea spaţiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a planşeului de acoperire a râului Dâmboviţa în Piaţa Unirii”.

„Este un moment extrem de important. Avem două proiecte pe care astăzi le-am semnat şi aş putea spune că nu sunt singurele proiecte mari pe care le avem în derulare la nivelul Companiei Naţionale de Investiţii şi, de asemenea, la nivelul programelor naţionale pe care le derulăm la nivelul Ministerului Dezvoltării. 

Avem o reparaţie capitală şi modernizarea bazei vechi COSR din Izvorani. Este în valoare de 126 de milioane, un proiect care are o durată de investiţie de 42 de luni, din care şase luni sunt dedicate activităţii de proiectare. 

Al doilea contract se referă la proiectul de regenerare a spaţiilor publice din Pasajul Unirii. 

Aceste lucrări sunt în valoare de 750 de milioane de lei, cu termen de execuţie la finalul anului 2028 şi are ca scop sprijinirea autorităţii administraţiei publice locale din Sectorul 4 al municipiului Bucureşti pentru consolidarea infrastructurii din această zonă. 

Contractul de finanţare se încheie după cinci ani de zile”, a declarat Veştea.

Totodată, el a menţionat că până în prezent pe Programul Naţional „Anghel Saligny” au fost decontate sume de 8.068.000.000 de lei.

„De asemenea, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală I şi II avem contracte pe care le-am derulat şi unele dintre ele sunt finalizate, în valoare de 42 de miliarde”, a adăugat Veştea.

La rândul său, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a mulţumit Guvernului pentru demararea proiectului, unul aşteptat demult de lumea sportivă din România.

„După foarte mulţi ani şi după foarte multe discuţii, în sfârşit reuşim să intrăm în linie dreaptă în ceea ce priveşte modernizarea Complexului Olimpic de la Izvorani. Mulţumim, domnule prim-ministru, pentru că se întâmplă acest lucru. 

Familia olimpică, lumea sportivă din România aşteaptă demult acest proiect. 

Este un proiect de modernizare a Bazei de la Izvorani, Complexul Olimpic, şi suntem bucuroşi că după Sydney 2000, atunci când rezultatele au fost foarte bune la Jocurile Olimpice, 26 de medalii, dintre care 11 de aur, astăzi, după Jocurile Olimpice de la Paris, în care nu suntem deocamdată la nivelul acela, infrastructura pentru sport începe să devină din ce în ce mai performantă, tocmai pentru a îmbunătăţi rezultatele sportivilor români şi reprezentarea României în lume”, a declarat Covaliu.

Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, cosemnatar la contractul privind refacerea Planşeului de la Piaţa Unirii, a punctat faptul că o capitală europeană modernă înseamnă că siguranţa cetăţenilor ei este pe primul loc.

„Astăzi, prin alocarea resurselor financiare de către Guvern (...), rezolvăm, după un secol, una dintre cele mai mari provocări ale infrastructurii Bucureştiului din chiar centrul Capitalei. 

Experţii au semnalat la timp cât de gravă este provocarea generată de starea planşeului Unirii, iar responsabilitatea noastră este de a găsi rapid cea mai bună şi durabilă soluţie. 

De aceea, mă bucur că împreună, noi, autorităţile locale ale sectorului 4 şi Executivul, putem pune în siguranţă centrul Bucureştiului printr-o investiţie importantă, care rezolvă una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură de după Revoluţie”, a mai declarat Băluţă. 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile