Antena 3 CNN Actualitate Adrian Ursu despre condamnarea Elenei Udrea: "O scadenţă întârziată a întregului regim"

Adrian Ursu despre condamnarea Elenei Udrea: "O scadenţă întârziată a întregului regim"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:39 07 Apr 2022 Modificat la 15:06 07 Apr 2022

"E o sentinţă care surprinde mai ales pe cei care s-au adunat în jurul Elenei Udrea cu speranţa că va scăpa.

Surprinde şi prin mărimea pedepsei.

Surprinde şi prin felul în care ea vine cumva, aşa, ca o scadenţă întârziată a întregului regim, pentru că să nu uităm că sentinţa asta este pronunţată după cealaltă pronunţată în cazul lui Traian Băsescu şi cu puţină vreme înainte de pronunţarea celeilalte sentinţe în cazul Udrea-Ioana Băsescu, referitor la banii de campanie.

Pare o decontare tardivă a unui regim ticălos din care, sigur, exponenţii cei mai vizibili au fost Băsescu şi Udrea - în partea politică, dincolo de Coldea şi Kovesi în partea executorie, judiciară.", a explicat Adrian Ursu într-o intervenţie în direct la Antena 3. 

Udrea, responsabilă pentru faptele sale, dar şi pentru instigarea altora

"Justiţia s-a pronunţat, pedeapsa trebuie executată. Şi pedeapsa de data asta e în legătură cu ceea ce a făcut Elena Udrea în calitatea sa - să nu uităm - ministerială. Pentru că ea a fost propulsată de Traian Băsescu în nişte poziţii de decizie până la rangul de ministru. De ministru care adesea îşi depăşea perimetrul portofoliului, care altfel era destul de limitat, mai ales cel iniţial de la Turism.... şi mergea către zone unde nu avea competenţe. 

Răspunde acum pentru acea faptă şi, inclusiv - asta cred că e foarte important - pentru ceea ce i-a pus pe alţii să facă. Să nu uităm că în acest dosar Elena Udrea s-a făcut vinovată inclusiv de instigarea subordonaţilor săi la distrugerea de probe.

...Din perspectiva asta cred că pedeapsa e meritată,pentru că, aşa cum a făcut întregul regim Băsescu, şi doamna Udrea - aici într-un caz mic, în altele ceva mai mare - se face vinovată de distrugerea unor destine, unor vieţi, unor cariere şamd", a mai argumentat Adrian Ursu.  

Judecătorii de la Instanța Supremă au respins joi contestaţia în anulare formulată de Elena Udrea la decizia de condamnare în dosarul Gala Bute, care prevedea 6 ani de închisoare pentru fostul ministru al Turismului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole