Antena 3 CNN Actualitate Adrian Țuțuianu, prima reacție după ce a fost exclus din PSD: Orice ușă închisă înseamnă o altă ușă deschisă

Adrian Țuțuianu, prima reacție după ce a fost exclus din PSD: Orice ușă închisă înseamnă o altă ușă deschisă

<1 minut de citit Publicat la 17:42 05 Noi 2018 Modificat la 17:42 05 Noi 2018

Adrian Țuțuianu a făcut o serie de declarații după ce a fost exclus din PSD. 

„Vreau să vă spun că nu consider niciun moment că e fostul partid. Voi uza de mijloacele de contestare, respectiv la Comisia de Etică, apoi la Congres și la Instanța de Judecată. Eu nu cred că o luptă se încheie printr-o ședință în cadrul căreia am asistat la o execuție publică. Am fost la CEx ca să le spun colegilor mei ce aveam de spus. Niciodată nu am trăit doar din politică, sunt avocat, sunt profesor universitar, mai am un mandat de senator de doi ani. Prin urmare, îmi voi face datoria, în primul rând față de țară, ca senator, voi fi ferm împotriva celor care vin să servească clientelea cuiva și voi lua un timp de meditație cu privire la ce am de făcut mai departe. Orice ușă închisă înseamnă o altă ușă deschisă. Azi cred că un partid care exclude oamenii ce au păreri contrare e un partid nedemocrativ și un astfel de partid nu poate să genereze democrație în societatea pe care o administrează”, a spus Țuțuianu. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole