Antena 3 CNN Actualitate Media Adrian Sârbu, mesaj trist duminică seara: E o tragedie!

Adrian Sârbu, mesaj trist duminică seara: E o tragedie!

1 minut de citit Publicat la 22:02 04 Dec 2016 Modificat la 22:02 04 Dec 2016

Fostul boss de la Pro TV descrie un peisaj trist al României după Revoluție. Unul în care românii au fost distribuți în niște roluri triste: de țigani și curve.


"Filmul nostru azi: suntem români şi nu ştim de ce. Până în ‘89 ni s-a dat să jucăm în filmul lui Ceauşescu. Figuranţi într-o tragedie de care copiii noştri râd.
Am fost eroi la Revoluţie şi ne-am cumpărat Libertatea de a trece de la comunism la democraţie, murind ca proştii. Am crezut în Revoluţie până am aflat că am furat-o şi pe asta. Când să intrăm în filmul cu capitaliştii care ne ştim dintotdeauna, ni s-a spus că suntem neocomunişti şi trebuie să aşteptăm bonuri de ordine la NATO şi UE.
Am băut nişte coca cola, am fost din nou eroi, în ‘96, ne-am lepădat de neocomunism şi de fabricile lui Ceauşescu, că nu erau ale noastre, şi într-un târziu am fost distribuiţi în filmul european cu buget mare. În roluri de ţigani şi curve, că asta a mai rămas. Iar am ratat castingul! Între timp am tot votat. Ca să trăim bine, în sfârşit, în filmul nostru. Am votat numai eroi pozitivi, patrioţi cinstiţi şi competenţi, liderii. Nu ne-a ieşit nici acest exerciţiu repetat de democraţie. Am rămas în acelaşi film cu hoţii şi proştii. De noi. Unii s-au săturat şi au plecat care încotro, să joace în filme străine. Vreo câteva milioane. Tot figuranţi. Ceilalţi am rămas în aşteptare. A venit şi criza din Capitalism. Am dat vina pe Băsescu. Nu pe americani, că nu e frumos şi politicos. Suntem parteneri.
Ca să uităm de criză şi de salariile tăiate, Băsescu şi partenerii ne-au băgat în filmul "Spitalul de Justiţie". În sfârşit, am prins şi noi, românii, roluri principale: bolnavi de corupţie, care trebuie vindecaţi până la prostie de Eroii de Serviciu. Un fel de MASH. Ar fi tot comedie, dacă n-ar fi o tragedie.
Ăsta e filmul ultimilor douăzeci şi cinci de ani, de care ne e silă!
Filmul în care am fost comunişti, neocomunişti, hoţi, ţigani, curve, corupţi. Ratangii. Figuranţi orfani de lideri şi de noi, de Ziua deşteptării naţionale.
Un film din care e momentul să ieşim.
Suntem români şi ar trebui să ştim de ce.
Eu știu. Am filmul meu. De dragoste", a scris Adrian Sârbu, pe Facebook.
Ne aşteaptă.

Citește mai multe din Media
» Citește mai multe din Media
TOP articole