Antena 3 CNN Actualitate Adrian Năstase propune concedierea a 25% din bugetari: "E nevoie de măsuri mult mai radicale"

Adrian Năstase propune concedierea a 25% din bugetari: "E nevoie de măsuri mult mai radicale"

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 22:59 04 Aug 2022 Modificat la 22:59 04 Aug 2022

"În România sunt, în momentul de față, 1,25 milioane de bugetari. Când eu eram premier erau vreo 800.000. Eu cred că o măsură prin care s-ar stabili o reducere cu 25% a bugetarilor ar însemna o economie reală în banii de la buget și o resursă suplimentară pentru zona privată, care chiar produce banii necesari", a spus Adrian Năstase.

Potrivit fostului premier o astfel de decizie n-ar fi în favoarea Executivului, dar că „este nevoie de măsuri mult mai radicale”, mai ales că în acest moment cabinetul condus de Nicolae Ciucă se află într-un moment politic favorabil.

"Evident că nu!  Părerea mea este e nevoie de măsuri mult mai radicale dacă vrem ne mișcăm mai repede. Dacă vorbim despre zona centrală, cei care ies în stradă sunt cei care au fost obișnuiți cu sindicatele, ieșeau pe anumite zone. Sigur, mai este zona profesorilor și cea a medicilor. Dar eu cred că e nevoie de astfel de măsuri și, în condițiile în care și PNL și PSD sunt la guvernare, nefiind nicio șansă ca o astfel de măsură radicală să fie jucată de unul împotriva celuilalt, în perspectiva alegerilor, eu cred că ar trebui luate astfel de măsuri. Am dat un exemplu, sunt multe altele care pot fi luate", a explicat Adrian Năstase.

Acesta a adăugat că și-ar asuma postura de premier nepopular.

"Ați văzut că atunci când am fost popular am pierdut alegerile, Poate nefiind popular aș câștiga alegerile", a conchis Adrian Năstase.

Ce pensie încasează lunar Adrian Năstase. Fostul premier a dat statul în judecată

Fostul prim ministru al României, Adrian Năstase, este un susţinător al pensiilor speciale care, în anumite situaţii, pot face dreptate unor funcţionari publici. Suma pe care el personal o încasează lunar şi pe care a dezvăluit-o la Antena 3, o consideră foarte mică.

Adrian Năstase este unul dintre cei aproximativ 400 de români care au dat statul în judecată pentru pensiile speciale, în prezent luptându-se în instanţă pentru a-şi recupera drepturile pe care le consideră legale.

Precizând că pensiile parlamentarilor reprezintă doar 5% din sumele alocate pentru pensiile speciale, Adrian Năstase a atras atenţia că indemnizaţiile similare ale procurorilor şi judecătorilor sunt de zece ori mai mari, dar de acestea nu se atinge nimeni.

"Soluția pe care am considerat-o eu potrivită a fost aceea a impozitării acestor pensii, în așa fel încât peste 5.000 de lei ele să fie impozitate gradual și să nu să nu mai existe aceste pensii nesimțite, pe bună dreptate criticate în presă.", a declarat fostul premier (2000-2004), ministru de Externe (1990-1992) şi parlamentar al României (Preşedinte al Camerei Deputaţilor - 1992-1996, 2004-2006). 

Ce pensie are Adrian Năstase

Adrian Năstase a dat şi exemplul unui om valoros ca Petre Daea care, fără pensie specială, după 40 de ani de muncă, are o pensie în jur de  2.000 lei.

El a mai dezvăluit şi suma pe care o încasează personal ca pensie, lunar - în jur de 5.000 lei.

"Este foarte puţin" - a precizat Adrian Năstase care, întrebat cât crede că ar merita, a răspuns ironic: "Am primit ce trebuia - aproape doi ani de închisoare."

 

 

Etichete: Adrian Nastase
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole