Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Adrian Năstase, după tentativa de asasinat a premierului Robert Fico: "Europa devine teren de încercare pentru tot felul de bătălii"

Adrian Năstase, după tentativa de asasinat a premierului Robert Fico: "Europa devine teren de încercare pentru tot felul de bătălii"

Adrian Năstase, fost premier al României, a vorbit la Antena 3 CNN despre atacul comis împotriva premierului Robert Fico. "Europa devine un fel de teren de încercare pentru tot felul de bătălii", a spus Adrian Năstase.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat, în timp ce se afla în fața unui centru cultural din Bratislava. Politicianul a fost urcat într-o ambulanța și dus de urgență la spital.

Robert Fico se află în stare critică. A suferit răni la abdomen, picioare şi braţe.

Fostul premier al României, Adrian Năstase, a făcut o analiză la Antena 3 CNN asupra a ceea s-a întâmplat în Slovacia.

"Îmi este foarte clar că în această perioadă de război hibrid, în toată Europa, sentimentele acestea de ură, de nemulțumire, se pot traduce nu doar în violență verbală, dar și în acțiuni dure de violență fizică.

Probabil că nu știm cu exactitate ce l-a determinat pe atentator să încerce asasinarea premierului Fico, dar este clar că suntem într-o perioadă fierbinte în Europa.

Europa devine un fel de teren de încercare pentru tot felul de bătălii care se desfășoară", a spus fostul premier al României, Adrian Năstase.

Întrebat dacă s-a temut de un astfel de moment, cât timp a fost premier, Adrian Năstase a răspuns: "Cred că e în fișa postului, până la urmă".

"Am văzut foarte multe cazuri care s-au întâmplat. Au fost tot felul de încercări. Probabil că cei din serviciile de protecție ar putea să dea mai multe exemple. Știu și eu câteva. Am urmărit. Am fost implicat în anumite cazuri. Uneori familia mea. Poate vă aduceți aminte ce s-a întâmplat la Jean Monnet, atunci când un fost militar a aruncat cu o grenadă în curtea școlii unde era și băiatul meu. A cerut şi vreo 10 milioane de dolari. După a fost condamnat, a stat vreo 10 ani în închisoare și acum cred că este liber. S-au întâmplat multe cam în aceeași perioadă.

A fost atentatul împotriva lui Zoran Djindjic, premierul sârb. Încă un motiv de a arăta că e o diferență între cineva care e un amator pasional cu o motivație politică, cel care a atentat la viața lui Fico, și cel care l-a omorât pe Djindjic trăgând cu o armă de mare calibru de la o distanță foarte mare, un lunetist, care l-a ucis cu un singur glonț pe loc. Am fost la înmormântarea lui", a mai spus Adrian Năstase.

"Ceea ce cred eu că trebuie să discutăm mai mult, poate nu astăzi, dar în zilele următoare, consecințele acestui atac care a înfierbântat întreaga Europă și legăturile eventuale cu conflictul din Ucraina. Aceasta accentuare a legăturilor lui Fico cu Rusia și cu preşedintele Putin va determina tot felul de speculații, o radicalizare în Slovacia dar nu numai. Vedem din reacțiile care deja au început să apară felul în care în alte țări acest atentat generează poziționări radicalizate, poziționări spre Putin și Rusia. Nu întâmplător s-a spus la un moment dat că atacatorul era de fapt ucrainean. Tocmai, pentru a lega acest incident de conflictul din apropierea noastră", a afirmat Adrian Năstase.

Adrian Năstase: Eu am avut situații în care mă certam cu cei de la SPP

"Au fost la un moment dat situații la noi în care președinți sau premieri voiau să conducă singuri mașinile. Cei de la SPP spuneau mereu că ‘trebuie să semnați un angajament pentru aceste riscuri’ (...). Eu am avut situații în care mă certam cu cei de la SPP. Ei în mod firesc au anumite reguli, cer anumite lucruri de la demnitar, dar pe de altă parte demnitarul, în cazul acesta, în campania asta vrea să arate că a venit, că vrea să transmită un mesaj, și că vrea să discute cu niște oameni aparent pașnici", a mai spus fostul premier român.

Subiecte în articol: Adrian Nastase premier Slovacia Robert Fico
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile