Antena 3 CNN Actualitate Adrian Năstase, la un pas de a fi ales într-o funcție publică

Adrian Năstase, la un pas de a fi ales într-o funcție publică

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 16:55 07 Dec 2021 Modificat la 20:06 07 Dec 2021

În cazul unei decizii definitive, Adrian Năstase va putea alege sau să fie ales în funcții publice.

„Admite cererea de reabilitarea judecătorească formulată de petentul Năstase Adrian. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului Năstase Adrian (...). După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare se fac menţiuni despre aceasta pe hotărârile prin care s-a pronunţat condamnarea. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, potrivit Agerpres.

Fostul premier a fost eliberat condiţionat din închisoare în luna august 2014, după ce a executat o parte din cei patru ani şi jumătate primiţi cumulat în două dosare: „Zambaccian” şi „Trofeul calităţii”. După ce a fost eliberat condiţionat, instanţele i-au impus lui Năstase o serie de interdicţii, printre care şi dreptul de a candida la o funcţie publică.

Adrian Năstase a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat.

Ulterior, pe 6 ianuarie 2014, el a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trei ani pentru şantaj în dosarul „Zambaccian” şi a fost eliberat în august 2014.

Adrian Năstase, avertisment pentru PSD. Pericol neașteptat pentru social-democrați

Adrian Năstase le transmite, duminică, foștilor colegi din PSD un avertisment legat de provocările pe care le vor avea de depășit în următoarea perioadă odată cu asumarea guvernării alături de PNL și UDMR.

Potrivit fostului premier, nu doar mobilizarea opoziției va constitui o problemă, ci și opoziția internă care va apărea în fiecare dintre cele două partide în cazul unor insuccese parțiale.

"Multi au considerat ca intrarea PSD la guvernare este o mare eroare. Este adevarat, din punct de vedere elctoral nu a reprezentat o idee foarte buna. Pe de alta parte, poti asista nepasator la adancirea crizelor in care guvernul coalitiei anterioare adusese tara? Poti asista nepasator la orientarea anti-nationala pe care mai ales componenta USR o imprimase guvernarii? Evident ca nu.

PSD va trebui, in opinia mea, sa dovedeasca, prin masuri concrete, ca propunerile din domeniul economic si social propuse vor face diferenta si vor genera incredere si speranta.

Va fi complicat pentru ca opozitia din parlament, formata din Aur si Usr, se va mobiliza si va radicaliza segmentele de nemultumiti din populatie. Pe de alta parte, insuccese partiale vor genera reactii de opozitie interna in Psd si Pnl.

Deocamdata, s-a pus la punct un mecanism de functionare a coalitiei la nivel central.

Ce se va intampla insa la nivel local? In anumite judete/localitati, s-au construit anumite majoritati care nu vor urma, in mod necesar, intelegerile de la centru.

Un test important il va reprezenta construirea noului buget. La fel, gestionarea masurilor de reforma cuprinse in PNRR.

Noul guvern va trebui sa gestioneze nu doar crizele existente ci si pe cele care vor apare in curand in domeniul sanitar, economic si social.

Va urma o perioada complicata…", a scris Adrian Năstase pe blogul său.

 

Etichete: Adrian Nastase
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole