Guvernul condus de Dacian Cioloș a aprobat un proiect privind Protocolul Național. Mai exact, Guvernul a înființat “Consiliul Protocolului Național”, în cadrul Administrației Prezidențiale. Până acum, această structura funcționa sub umbrela MAE.
Institutul Protocolului Național, care a fost înființat în 2002, în timpul guvernării lui Adrian Năstase, și care funcționa ca direcție în MAE a devenit Consiliul Protocolului Național și va funcționa în cadrul Administrației Prezidențiale.
Adrian Năstase a comentat, într-o postare pe blogul său, această modificare.
''Recent, a fost adoptată o lege prin care Protocolul National trece de la Ministerul de Externe la Administratia Prezidentială. Nu am inteles ratiunile acestei decizii. Nu am inteles nici motivele pentru care guvernul a acceptat această modificare sau ratiunile pentru care parlamentul a aprobat această trecere, subordonând inclusiv activitatea sa de protocol Cotroceniului.
Si atunci când conduceam eu guvernul, a existat o astfel de intentie, sugerată de diversi consilieri dar presedintele Iliescu a inteles că Protocolul National trebuie să functioneze unitar, de la MAE (si pentru presedintie si pentru guvern si pentru Parlament). Este vorba, in primul rand, de protocolul diplomatic, ceea ce presupune contactele cu diplomatii straini, organizarea vizitelor, a receptiilor, etc. Directia de protocol cuprinde insă si zona de privilegii si imunităti pentru diplomatii străini. Se vor ocupa cei de la Cotroceni si de placutele de inmatriculare ale masinilor de la ambasade?
După o asezată consultare externă, am infiintat, in 2002, Protocolul National, la MAE, pentru coordonarea ceremoniilor oficiale la nivelul intregii administratii publice. Am urmat modelul din Franta si cel din Germania. Din câte stiu eu, in majoritatea statelor europene asa functionează protocolul de stat. Chiar si in cazul monarhiilor, protocolul este asigurat tot din ministerul de externe.
Spre exemplu, actualul ambasador spaniol la Bucuresti, a fost, in acelasi timp, director al protocolului la ministerul de externe dar si al protocolului Curtii regale. Concluziile le trageti singuri…'', a scris fostul premier Adrian Năstase.