Antena 3 CNN Coronavirus Medicul Adrian Marinescu, despre ce se întâmplă dacă te infectezi între cele două doze de vaccin

Medicul Adrian Marinescu, despre ce se întâmplă dacă te infectezi între cele două doze de vaccin

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:00 05 Ian 2021 Modificat la 11:00 05 Ian 2021

"Dacă persoana respectivă are şi o formă simptomatică, se ştie clar că simptomatologia presupune amânarea vaccinării. Dar atenţie, dacă acea persoană are o formă de boală asimptomatică, din datele pe care le avem, nu reiese că ar fi vreo problemă. Dacă la rapel nu ai simptome, nu e o contraindicaţie.", a precizat doctorul Adrian Marinescu. 

Medicul este de părere că personalul medical este primul care ar trebui vaccinat.

"Eu cred că personalul medical trebuie să fie primul vaccinat, dintr-un considerent foarte simplu. Dacă personalul medical este bolnav, nu are cine să ne trateze, inclusiv pe cei vulnerabili. Mai ales că noi avem prea puţine cadre medicale, inclusiv în prima linie. Dar asta nu înseamnă că nu putem să îi vaccinăm şi pe cei vulnerabili foarte repede. Trebuie doar să avem o capacitate suficientă de a vaccina într-un timp scurt, pentru că doze avem", a mai spus medicul.  

”Puterea exemplului va conta foarte mult”

Medicul a mai precizat şi ce trebuie făcut în mediul rural pentru o bună informare a populaţiei, astfel încât procentul de persoane vaccinate să ajungă la peste 70 la sută. 

"Nu putem face altceva decât să transmitem mesaje şi în rural, mesaje cât se poate de clare. Se fac şi aceste campanii televizate, trebuie continuat. Puterea exemplului va conta foarte mult. Sunt milioane de oameni vaccinaţi în toată lumea deja, s-a văzut că efectele adverse au fost minime. Probabil că de la puterea exemplului, vor realiza şi ceilalţi că nu se întâmplă nimic. Cred că e greu să facem campanii din poartă în poartă. Televiziunile ajung peste tot, pot fi mesaje generale şi pe radio. Medicii de familie au un rol important în comunitate, dar aici joacă un rol şi preoţii şi restul autorităţilor dintr-un sat, dintr-o comună", a concluzionat Adrian Marinescu, potrivit DC News

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole