Antena 3 CNN Life Sănătate Ce trebuie să facă românii, de Înviere, pentru a nu se infecta cu COVID-19. Dr. Marinescu: dacă avem mănuși, nu înseamnă că nu pot fi contaminate

Ce trebuie să facă românii, de Înviere, pentru a nu se infecta cu COVID-19. Dr. Marinescu: dacă avem mănuși, nu înseamnă că nu pot fi contaminate

2 minute de citit Publicat la 13:02 15 Apr 2020 Modificat la 13:02 15 Apr 2020

”Trebuie să facem în așa fel încât expunerea să fie cât mai redusă, exact cum se întâmplă atunci când mergem la market sau la farmacie, trebuie să stăm cât mai puțin în biserică, în așa fel încât să venim cât mai puțin în contact cu alte persoane. Și gândiți-vă și la obiectele pe care le atingem. Trebuie să avem o soluție dezinfectantă în buzunar. Când ieșim din bisercă, în mod normal, ar trebui să existe soluție dezinfectantă și în biserică, dar ar trebui să ne curățăm bine mâinile”, îi sfătuiește Marinescu pe cei care vor să meargă la biserică. 

”Atenție, dacă avem mănuși nu înseamnă că ele nu pot fi contaminate. În permanență trebuie să ne curățăm indiferent că ele sunt cu sau fără mănuși. Vom purta mască, vom intra pentru o perioadă scurtă în biserică și vom încerca să nu venim în contact cu alte persoane”, a adăugat acesta. 

Cu privire la contactul pe care il vor avea persoanele care vor primi lumină cu personalul MAI, medicul este de părere că, ”dacă expunerea este foarte redusă și riscul este mic. Trebuie să încercăm să avem cât mai scurt acest contact, să fie de câteva secunde. Până la urmă ăsta e și scopul. Mergem pentru a lua pâinea, sau pentru a lua lumina și lucrurile astea trebuie să se întâmple repede. În plus, regulile de igienă trebuie să rămână aceleași. Vorbim de mască, vorbim de purtat mănuși, faptul că ne vom spăla bine când ajungem acasă cu săpun, cu soluțiile dezinfectante de care vă spuneam”.

”Am ajuns acasă, ne lăsăm hainele și încălțările la intrare, putem dezinfecta tălpile încălțărilor, exact ceea ce făceam în mod normal”, spune Marinescu.

Cu privire la această relaxare a măsurile în preajma Sărbătorilor Pascale, medicul a declarat că îi este teamă că măsurile nu vor fi respectate întocmai. 

”Cred că oamenii vor veni în număr destul de mare și va fi greu de luat distanțare socială la fața locului. Dacă au voie să iasă în fața blocului, vor veni în contact unii cu alții și cu siguranță nu va fi acea distanțare. Vreau să cred însă că fiecare din noi se va gândi, lăsând la o parte obligativitatea, la riscul pe care îl are. Mai ales că unele sunt persoane cu o anumită vârstă, persoane cu boli cronice și au un risc real de a face o formă severă dacă se infectează”.

În cazul persoanelor cu risc, Adrian Marinescu este de părere că cel mai bine ar fi ca acestea să nu se expună.

”Cred că tinerii din familie ar putea să aibă un rol important, ar putea să îi ajute și să îi aprovizioneze”.

 

 

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole