Antena 3 CNN Actualitate Adrian Marinescu: ”Avem peste două treimi din paturi ocupate. Dacă mergem pe același trend, spitalul va fi plin”

Adrian Marinescu: ”Avem peste două treimi din paturi ocupate. Dacă mergem pe același trend, spitalul va fi plin”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 11:21 23 Aug 2021 Modificat la 11:53 23 Aug 2021

”Din păcate, nu avem încă disponibil pavilionul 5, sperăm să se întâmple destul de repede. În momentul de față, aproximativ 40% din paturile din spital nu pot fi folosite, pentru că erau în pavilionul 5, și atunci vorbim de 200 de paturi pe care le putem folosi, intrând aici și cele de la Terapie Intensivă.

Creșterea este clar constantă în ultimele săptămâni și nu se vede doar la Institutul Matei Balș. În momentul de față, avem peste două treimi din locuri ocupate, ceea ce înseamnă că situația este încă echilibrată, doar că în săptămânile care urmează este clar, dacă mergem pe același trend, la un moment dat spitalul va fi plin. Se întâmplă la noi, se întâmplă la Babeș.

Eu cred că valul al patrulea trebuie să ne găsească mai pregătiți, după un an și jumătate. În teorie, dar și în practică, orice spital, în momentul de față, trebuie să vină cu un procent de paturi dedicate COVID, adică minim 15%. Procentul poate să crească în funcție de situația epidemiologică. Oricine poate primi și lucrurile astea trebuie să se întâmple”, a declarat dr. Adrian Marinescu.

”Trebuie să fim pregătiți și realiști”

Acesta a vorbit apoi despre informațiile publice, conform cărora numărul copiilor afectați de virus este în continuă creștere.

”E logic să se întâmple așa. Fiind vorba despre o variantă virală, care se transmite extrem de ușor, e clar că cei mici care interacționează și care de cele mai multe ori nu sunt vaccinați, e clar că se vor infecta. Să ne așteptăm de acum încolo că va fi un număr mare de infecții în rândul lor.

E adevărat că cei mai mulți vor face forme ușoare, poate nu vor avea nevoie de spitalizare, dar vor fi și cazuri care vor avea nevoie de internare, vor avea nevoie poate șu de terapie intensivă și cred că trebuie să fim pregătiți pentru tot ceea ce înseamnă circuite și să luăm în calcul situația, să fim realiști”, a mai declarat directorul Institutului Matei Balș, Adrian Marinescu, la Antena 3.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole