Medicul Adrian Marinescu a explicat legătura între dezvoltarea anticorpilor şi vârsta persoanelor care decid să se vaccineze. El a subliniat că imunitatea devine dublă, o dată prin trecerea prin boala dar şi prin imunitatea celulelor care au memorie şi pot recunoaște mai repede virusul.
„În momentul în care este o vârstă avansată probabilitatea să nu dezvolte anticorpi este mai mare. În afară de imunitatea prin anticorpii atunci când mă vaccinez contează și imunitatea prin celule.
Altfel spus, și dacă nu am un titru de anticorpi corespunzător este foarte posibil atunci când voi veni în contact cu virusul să am acele celule cu memorie care vor știi să recunoască și, practic pot avea un avantaj faţă de cel care nu s-a vaccinat. Este un element important și pe care îl aș lua în calcul. Acest lucru este valabilă și la trecerea prin boală, imunitatea este dublă.
Este probabilitatea mai mică să mă infectezi dacă mă vaccinez, dar nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Ceea ce mă interesează e să nu fac boala, să nu fac cu o formă severă și dacă sunt persoane vulnerabile să nu pun viața în pericol", a explicat medicul Adrian Marinescu.
Alexandru Arșinel are COVID-19. S-a infectat la două luni de la vaccin
Precizarea vine în contextul în care tot mai multe persoane se reinfectează chiar dacă s-au vaccinat anti-COVID-19
Cel mai recent caz este actorul Alexandru Arșinel care alături de soţie au fost depistați pozitiv pentru SARS-CoV-2.
Actorul s-a vaccinat anti-COVID în urmă cu două luni. În luna ianuarie, actorul a făcut prima doză de vaccin, iar în data de 10 februarie a primit rapelul. Directorul Teatrului de Revistă Constantin Tănase din București s-a imunizat cu serul de la Pfizer. În vârstă de 81 de ani, actorul speră că forma de COVID-19 să fie una mai ușoară.