Antena 3 CNN Emisiuni Punctul de întâlnire Adrian Marinescu, despre pacienții pentru care este recomandată doza 4 de vaccin împotriva Covid-19: ”Plusul de protecție prin vaccinare ar trebui să se refere la acești oameni”

Adrian Marinescu, despre pacienții pentru care este recomandată doza 4 de vaccin împotriva Covid-19: ”Plusul de protecție prin vaccinare ar trebui să se refere la acești oameni”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:21 16 Mai 2022 Modificat la 21:46 16 Mai 2022

Doctorul Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș din București, a vorbit în cadrul emisiunii ”Punctul de Întâlnire” despre categoriile de pacienți pentru care doza a patra ar putea face diferența între o formă ușoară sau moderată de Covid-19 și una severă.

„Din păcate, deocamdată nu avem o variantă nouă de vaccin, acel update de vaccin care se referă la mutațiile noi probabil că o să vină în toamnă, și atunci trebuie să ne descurcăm cu ceea ce există în momentul de față.

Eficiența este categoric mai redusă în raport cu Omicronul, dar pentru persoanele vulnerabile, cei care sunt în vârstă, cei care au boli cronice, avem nevoie de un plus de protecție acum, nu putem să așteptăm până la toamnă. Din păcate, ei fac în continuare forme severe și ajung la terapie intensivă.

Persoanele vulnerabile nu sunt doar oamenii de peste 60 de ani, nu sunt doar cei cu boli cronice cunoscute. Cineva care este de vârstă medie și este supraponderal și poate are boli cronice pe care nu le cunoaște este de asemenea vulnerabil.

Din punctul meu de vedere, plusul de protecție prin vaccinare ar trebui să se refere la acești oameni, iar procentul celor care se încadrează aici este destul de mare în România.”, a declarat directorul medical al Institutului Matei Balș din București.

Întrebat dacă România se va confrunta cu un nou val de Covid-19 în toamnă, Adrian Marinescu a răspuns:

„De la începutul anului 2022, plecând de la varianta Omicron, vorbim de conviețuire. Odată ce am început această conviețuire, din punctul meu de vedere, nu mai discutăm de valuri cu presiune importantă la nivelul spitalelor terapie intensivă.

Dacă vom avea creșteri la un moment dat, în toamnă în principiu, asta nu înseamnă că de aici vom avea probleme deosebite, pentru că vor fi în general infecții ușoare, care vor trece repede, fără să necesite spitalizare. Vor fi din păcate și acei puțini care vor face forme severe. Eu nu cred că va mai reveni pandemia așa cum era înainte.”, a explicat Adrian Marinescu.

 

Citește mai multe din Punctul de întâlnire
» Citește mai multe din Punctul de întâlnire
TOP articole