Antena 3 CNN Români care dezvoltă România Adrian Jivan, antreprenorul care pune umarul la un mâine mai bun | Români care dezvoltă România

Adrian Jivan, antreprenorul care pune umarul la un mâine mai bun | Români care dezvoltă România

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:50 16 Dec 2022 Modificat la 14:50 16 Dec 2022

Conduce unitatea sanitară încă de la înființare, acum mai bine de 12 ani, când, alături de alți 5 ingineri şi medici romani, a deschis clinica din Arad, la a cărei dezvoltare a lucrat neîncetat.

"Eu privesc partea de coordonare şi de conducere din punctul de vedere al pacientului. Și atunci, cumva, întotdeauna încercăm să îmbunătăţim activitatea noastră internă.", a spus Adrian Jivan, Fondator și Manager, MedLife Genesys.

Iar echipa s-a consolidat și a crescut mai ales după asocierea cu un alt brand românesc – MedLife – în 2011. De atunci, sute de medici și asistenți pun umărul, zi de zi, la o schimbare pentru un mâine mai bun.

"MedLife a venit cu o privire panoramică şi ne-a deschis orizonturile.", a mai spus fondatorul MedLife Genesys.

Acum, MedLife Genesys oferă servicii medicale în 5 judeţe: Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi, în 3 hyperclinici, 6 clinici şi 22 puncte de recoltare analize medicale. Asta înseamnă 300 angajaţi şi 150 cadre medicale și o cifră de afaceri de 22 de milioane de euro. Toate astea, cu un scop.

"Noi punem foarte mare accent în special pe prevenţie. Este cel mai plăcut să lucrezi cu oameni sănătoşi, să-i menții sănătoși.", a mai spus Adrian Jivan.

Și în Arad la fel ca în toate celelalte unități MedLife din întreaga țară, serviciile sunt în regim integrat. Mergi într-o unitate de mari dimensiuni de tip hub medical ce include toate serviciile de la consultații la intervenții chirurgicale și spitalizare.

Spre exemplu în cadrul hyperclinicii de aici, sunt disponibile 40 de specialităţi medicale, în ambulator, servicii de laborator, radiologie şi imagistică medicală. Spitalul şi maternitatea sunt integrate la rândul lor, iar pacienţii pot beneficia astfel, de servicii one stop shop prin continuitatea actului medical – care se încheie la domiciliul pacientului prin serviciul de îngrijiri la domiciliu.

"Medicii români sunt foarte bine pregătiţi din punctul meu de vedere, indiferent că sunt la stat sau la privat. Aș uni mai mult statul cu privatul, adică medicină fac şi unii şi alţii și scopul este ca să facem bine populaţia care are nevoie de noi.", a mai spus acesta.

Oameni ca Adrian Jivan dezvoltă România, schimbă mentalități și fac bine acolo unde, uneori, şi sistemul e bolnav.

  • Alături de 5 ingineri şi medici romani, a deschis, acum 12 ani, clinica Genesys din Arad
  • Echipa s-a consolidat și a crescut mai ales după integrarea in Grupul MedLife, în 2011
  • A. Jivan: ”Niciodată nu m-am gândit să fac performanţă în altă parte”
Citește mai multe din Români care dezvoltă România
» Citește mai multe din Români care dezvoltă România
TOP articole