Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Dr. Adrian Bîlbă, noi detalii despre rechinii ucigaşi: "Există specii agresive şi periculoase pentru om chiar şi în Mediterana"

Dr. Adrian Bîlbă, noi detalii despre rechinii ucigaşi: "Există specii agresive şi periculoase pentru om chiar şi în Mediterana"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 10:46 08 Iul 2022 Modificat la 10:49 08 Iul 2022

"În primul rând, rechinii trăiesc într-o apropiere de oameni tot mai mare, tot mai mulţi oameni sunt în apropierea lor ceea ce îi face să se desensibilizeze faţă de prezenţa noastră. Adică nu mai au acea teamă.

Oricum, dincolo de faptul că sunt temători, sunt şi curioşi. Este vorba de creşterea temperaturii apei şi toate speciile poichiloterme, adică cu o temperatură care ţine de mediu, sunt mai active. Şi un astfel de prădător este cu siguranţă mai activ în ape mai calde, cum a fost situaţia din Egipt. Şi nu numai, toate apele s-au încălzit.

În consecinţă, ne aşteptăm să vedem mai mulţi rechini şi în apropierea noastră. Sunt mai activi, au nevoie de mai multă hrană, au o resursă energetică mai ridicată prin faptul că o temperatură mai ridicată favorizează mişcarea", a declarat dr. Adrian Bîlbă.

Totodată, specialistul a explicat şi dacă astfel de rechini pot apărea în mările din Grecia, Italia, Spania, Croaţia, acolo unde românii merg în concedii.

"În Mediterana, rechinii de corali sunt în număr mai mic, rechinii agresivi, de asemenea, sunt mai în larg şi mai puţini, de aceea este mai puţin periculoasă. Zona Mării Marmara sau a Mării Egee, dar şi Mediterana în general, a avut mult mai puţine cazuri de atac, în special la mal. Marea majoritate a fost în larg.

Deşi există specii agresive şi periculoase pentru om chiar şi în Mediterana, şansele ca aceştia să ajungă la mal sunt mult mai reduse în principal din cauza faptului că nu este o mare cu corali. Egiptul are foarte mulţi corali şi este un loc predilect pentru multe specii de rechin, mai ales că acolo găsesc hrană şi adăpost.

Nu mai vorbesc de tipul de turism din Egipt, în special de scuba-diving, care desensibilizează rechinul de prezenţa umană. La fel ca şi urşii din Carpaţi", a explicat Adrian Bîlbă.

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole