Antena 3 CNN Actualitate Religie ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare. Ce este strict interzis să faci pe 15 august

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare. Ce este strict interzis să faci pe 15 august

4 minute de citit Publicat la 17:00 14 Aug 2019 Modificat la 17:00 14 Aug 2019

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. La 15 august, Biserica Ortodoxă praznuiește  Adormirea Maicii Domnului, cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului. În această zi comemorăm moartea şi îngroparea Maicii Domnului şi mutarea ei la cer.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate „celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii", este celebrată de creştin-ortodocşi în fiecare an pe 15 august.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Pentru acest moment, credincioşii s-au  pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului, aceasta fiind pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Despre Maica Domnului, Sfânta Tradiție a Bisericii consemnează începând cu secolul al IV-lea, atât în Apus cât și în Răsărit, într-o serie de scrieri, date despre persoana și rolul Maicii Domnului în iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Adormirea Maicii Domnului. Între părinții și scriitorii din Răsărit care au consacrat Maicii Domnului numeroase tratate, studii și în special omilii și imne se află: Ioan Damaschin, Gherman, patriarhul Constantinopolului (715-730), patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Teodor Studitul.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului a trăit mai mulți ani după înălțarea la cer a Fiului său și a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică. Deși Apostolii erau răspândiți în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenți la eveniment, aduși prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înștiințându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă, potrivit Agerpres.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Adormirea Maicii Domnului. După ce și-a luat rămas bun de la toți cei de față — notează Sfântul Ioan Damaschin — a urmat momentul în care Domnul Însuși S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaște o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă). Atunci, ea a rostit: "Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu". Acestea zicând, și-a dat duhul, ca și când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morții, de unde și denumirea sărbătorii.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiția mai notează că mulțime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei și de venirea apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde i se pregătise un mormânt nou de piatră.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Adormirea Maicii Domnului. Aici, tradiția cunoaște două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Sfinților Apostolilor Petru și Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfășurat.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Adormirea Maicii Domnului și ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Este păcat să faci aceste lucruri în ziua de Adormirea Maicii Domnului

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Spalatul rufelor, chiar si cu masina de spalat, este interzis la orice mare sarbatoare. Nici Adormirea Maicii Domnului nu face exceptie. Se spune ca cine spala haine in timp ce oamenii sunt la biserica va avea parte numai de ghinioane toata viata.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Nu e bine să te scalzi. Se spune că în această zi nu e bine să te scalzi în râuri de munte, altfel vei fi „lovit" de soartă.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Nu ai voie sa te tunzi de SFÂNTA MARIA . Acest lucru este valabil atat pentru femei cat si pentru barbati. In cazul barbatilor, daca se tund si arunca parul la gunoi, risca sa cheleasca.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Obiceiuri şi tradiţii.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Ziua de 15 august este ultima in care mai poti culege plante miraculoase pentru tratarea diferitelor afectiuni.

ADORMIREA MAIC II DOMNULUI.Adormirea Maicii Domnului. Nu este bine sa stai cu usa inchisa pe parcursul acestei zile. Se spune ca Fecioara Maria poate intra oricand in casele crestinilor pentru a imparti harul sau divin.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Daca ai de facut un drum important de făcut, ia cu tine cel mai bun prieten. Se spune ca in aceasta zi pot avea descarcari electrice pentru a arata supararea Fecioarei Maria fata de oamenii necredinciosi si neuniti. Plecarea la drum de unul singur arata egoism si independenta. Daca vrei sa fii protejat, desi mergi de unul singur la drum, ia cu tine o cruciulita sau un obiect sfintit si vei fi in afara oricarei primejdii.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Chiar daca nu mai este post, ziua de 15 august trebuie respectata. Masa de Sf. Maria trebuie sa fie cat mai cumpatata.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole