Furtună puternică în București. Un copil a ajuns la spital, după ce o mașină a evitat un copac rupt de vânt
Publicat acum 8 ore si 8 minute
Aseară, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală au identificat doi minori, de 15, respectiv 16 ani, care se urcaseră pe o autospecială de poliție.
Gestul lor a fost filmat și postat pe o rețea de socializare.
Deși polițiștii nu se aflau în apropiere în acel moment, iar tinerii au crezut că gestul lor nu va avea repercusiuni, la scurt timp după vizionarea imaginilor cei doi au fost identificați.
Aceștia au fost conduși la sediul subunității de poliție, urmând ca fapta lor să facă obiectul cercetărilor în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.