Antena 3 CNN Actualitate Social Un adolescent român a devenit erou, după ce a prins un hoţ şi l-a predat poliţiei italiene: "Simt că am făcut o faptă bună"

Un adolescent român a devenit erou, după ce a prins un hoţ şi l-a predat poliţiei italiene: "Simt că am făcut o faptă bună"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 17:04 19 Mar 2021 Modificat la 17:06 19 Mar 2021

Totul s-a întâmplat în localitatea italiană Conegliano din provincia Treviso. Alexandru, în vârstă de 16 ani, însoţit de un coleg de şcoală se relaxa la o cafenea din zonă. La un moment dat, atenţia i-a fost atrasă de două vânzătoare care au ieşit din magazin alergând după un bărbat la care strigau să se oprească.

„Am reflectat câteva secunde și am decis că lucrul corect de făcut ar fi să-l urmărim”, a povestit adolescentul pentru presa locală.

"Fac sport în fiecare zi, asta m-a ajutat să-l prind pe hoţ"

Deşi infractorul a încercat să se facă nevăzut printre blocuri, cei doi adolescenţi l-au urmărit şi l-au imobilizat.

"Nu a fost ușor să-l prindem, alerga cu viteză, dar alergam și noi. Eu mă antrenez mereu, chiar și acasă, sunt în formă", a mai spus adolescentul.

„La un moment dat aproape că l-am prins, dar a sărit peste un gard și a intrat pe o proprietatea privată. Urmărirea a durat vreo 10 minute. La un moment dat și-a aruncat geaca în care a ascuns produsele furate, apoi a încercat să se ascundă după niște scări.

Ulterior a început să fugă din nou, dar l-am blocat. A încercat să scape, dar nu a ridicat mâinile către noi. Nu am fost răniți  Am chemat carabinierii, care au ajuns în câteva minute, apoi am dat declarație despre cele întâmplate în cazarmă”, a completat colegul adolescentului român.

"Simțim că am făcut o faptă bună, dar suntem doar buni cetățeni, nu eroi"

Cei doi adolescenţi au mai precizat că deşi situaţia era riscantă, spiritul civic a fost mai puternic, mai ales că visează să se înroleze în Armată.

„Da, acel bărbat putea să ne facă rău. Ceea ce s-a întâmplat nu vezi în fiecare zi. Simțim că am făcut o faptă bună, dar suntem doar buni cetățeni, nu eroi”, a explicat adolescentul român presei locale citate de rotalianul.com

„Când l-am văzut pe bărbat urmărit de vânzătoare s-a declanșat ceva în noi. Ne-am gândit că ar putea fi înarmat, dar l-am urmărit oricum. E adevărat că pentru a face astfel de fapte trebuie să fim atenți, dar eu aș face-o din nou oricum”, a spus și Nicola, prietenul lui Alexandru.

Ca rasplată cei doi tineri au primit gratuit o consumaţie la cafenea, iar directorul liceului i-a felicitat.

„Sunt mândru de băieți, autorii acestui gest care nu este de trecut cu vederea și absolut lăudabil. Totul a decurs bine, dar cred că trebuie amintit că, atunci când te afli în astfel de situații trebuie să știi cum să evaluezi toate consecințele posibile, fără a te lăsa condus de instinctele ușoare, mai ales la vârsta respectivă. Acestea fiind spuse, mulțumim sincer elevilor noștri pentru marele lor simț civic”, a declara directorul şcolii pentru presa locală.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole