Antena 3 CNN Actualitate Locale Adolescent bătut de o şoferiţă pentru că a trecut strada prin loc nepermis, în Focşani

Adolescent bătut de o şoferiţă pentru că a trecut strada prin loc nepermis, în Focşani

1 minut de citit Publicat la 15:52 26 Mai 2022 Modificat la 15:52 26 Mai 2022

 Totul s-a întâmplat miercuri, 25 mai 2022, în jurul orei 13.10, pe o stradă din Focşani, după ce adolescentul ar fi trecut strada prin loc nepermis, iar şoferiţa, o femeie în vârstă de 40 de ani, a frânat brusc pentru a evita un impact.

Totuşi, femeia a oprit maşina şi a început să îl lovească pe adolescent. Din fericire, acesta nu a ripostat, astfel că cearta nu a degenerat în ceva mai grav.

Colegi ai adolescentului, alţi tineri care se aflau în apropiere au început să filmeze cu telefoanele mobile şi au anunţat incidentul la numărul unic de urgenţă 112.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Poliţiei, iar cei implicaţi au fost audiaţi.



"Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani  au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru lovire sau alte violențe. 

Sesizarea cu privire la eveniment a fost primită ieri, 25 mai, în jurul orei 13.10, prin apel 112.

Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului, pe o stradă din municipiu, a identificat la scurt timp femeia, în vârstă de aproximativ 40 de ani care ar fi exercitat acte de violență asupra unui minor, de 17 ani, în urma unui schimb de replici cauzate de faptul că minorul ar fi traversat printr-un loc nepermis și i-ar fi adresat injurii acesteia.

Totodată, au fost sesizați reprezentanții DGASPC Vrancea.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul dosarului penal întocmit.

Pe această cale, recomandăm cetățenilor să nu încurajeze violenţa şi injuriile. Acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte care pot degenera în violenţe. Un limbaj controlat, fără jigniri, previne adesea escaladarea conflictelor;

Nu adoptaţi o atitudine agresivă, nu încurajaţi şi mai ales, nu participaţi la manifestări agresive stradale: bătăi, insulte sau alte tipuri de agresiuni!

Sesizați poliția imediat prin apel 112 și nu vă faceţi singuri "dreptate" prin acte de violență. Aceste gesturi pot avea uneori consecinţe nebănuite!", se arată într-o informare a IPJ Vrancea.

Etichete: Focșani IPJ Vrancea
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole