Antena 3 CNN Actualitate Social Admiterea la școlile de poliție nu se organizează anul acesta. Ministerul de Interne susține că are prea mulți elevi

Admiterea la școlile de poliție nu se organizează anul acesta. Ministerul de Interne susține că are prea mulți elevi

<1 minut de citit Publicat la 09:21 04 Apr 2019 Modificat la 09:21 04 Apr 2019

După ce au fost organizate examene de admitere la școlile de agenți și subofițeri din cadrul MAI în sesiunile august/septembrie 2018, respectiv ianuarie 2019, Ministerul Afacerilor Interne anunță că anul acesta nu se mai organizează o nouă sesiune de admitere în școlile de poliție. ”La momentul actual, în aceste școli se pregătesc, la capacitate maximă, două serii de elevi, totalizând peste 5.750 de elevi”, potrivit comunicatului publicat pe site.
În anul calendaristic curent nu va exista posibilitatea tehnică pentru a mai putea fi organizată o nouă sesiune de admitere, anunță MAI.

O nouă sesiune de admitere la școlile postliceale ale M.A.I. va fi organizată în prima parte a anului 2020, conform graficului ce va fi comunicat în timp util, mai spun reprezentanții ministerului, scrie edupedu.ro.

Aceștia precizează că colarizarea în două serii într-un singur an a fost organizată pentru a contribui la reducerea deficitului de personal care se manifesta la nivelul anilor 2016 și 2017. Astfel, în perioada 2017 – 2019 au fost organizate 4 sesiuni de admitere și au terminat 5 serii la fiecare școală postliceală a MAI, totalizând aproximativ 13.000 de absolvenți.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole