Antena 3 CNN Economic O nouă lovitură pentru Ghiță. Una dintre firmele sale, propusă pentru faliment

O nouă lovitură pentru Ghiță. Una dintre firmele sale, propusă pentru faliment

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:46 24 Apr 2017 Modificat la 14:46 24 Apr 2017
O nouă lovitură pentru Ghiță. Una dintre firmele sale, propusă pentru faliment

Administratorul judiciar al Asesoft Technologies SRL Ploiești, Via Insolv, va propune judecătorului sindic intrarea companiei controlate indirect de Sebastian Ghiță în procedura generală a falimentului pentru că debitoarea, aflată în insolvență din iunie 2016, nu a depus un plan de reorganizare în termenul legal, potrivit unui document consultat de Profit.ro

“Având în vedere faptul ca debitoarea a anunțat intenția de a-și reorganiza activitatea, dar nu a depus un plan de reorganizare în termenul legal, propunem intrarea debitoarei Asesoft Technologies SRL în procedura generală a falimentului în baza (...) Legii 85/2014”, se arată în document. 

Procedura de faliment este ultima etapă a insolvenței, care se aplică unui debitor în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului și a radierii societății. 

Sebastian Ghiță a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie.

Fostul deputat avea asupra sa permis de conducere şi buletin de Slovenia. În 14 aprilie, o instanţă din Serbia a dispus arestarea acestuia, pe o perioadă de 18 zile, în vederea extrădării.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole