Antena 3 CNN Actualitate Justiție Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei pentru conducerea DNA, are dosar la DNA

Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei pentru conducerea DNA, are dosar la DNA

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:13 06 Sep 2018 Modificat la 13:13 06 Sep 2018

Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei pentru conducerea DNA, are dosar la DNA, a susținut jurnalistul Răzvan Savaliuc joi, în direct, la Antena 3.

„Ce să mai cred despre acest ministru? După mine, mandatul ministrului Justiției s-a remarcat printr-un singur lucru, cererea de revocare a Laurei Codruța Kovesi”, a mai spus Răzvan Savaliuc, comentând alegerea lui Tudorel Toader.

Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

Lumeajustitiei.ro a prezentat în exclusivitate încheierea prin care judecătoarea Angela Dragne de la Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat in 31 mai 2017 cererea șefului Sectiei I DNA Gheorghe Popovici de redeschidere a urmăririi penale față de mai mulți procurori, printre aceștia aflând-se Adina Florea de la Parchetul Curții de Apel Constanța și Andrei Bodean de la DNA Constanța, ambii candidați la șefia parchetului anticorupție.

Măsura a fost dispusă într-un dosar privind infracțiuni de trafic de influență, abuz în serviciu, fals, favorizarea făptuitorului.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole