Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Adina Anghelescu, despre cazul controversat al lui Robert Roşu, avocatul eliberat după un an de închisoare

Adina Anghelescu, despre cazul controversat al lui Robert Roşu, avocatul eliberat după un an de închisoare

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 22:18 23 Noi 2021 Modificat la 22:33 23 Noi 2021

Condamnarea lui Robert Roșu a stârnit protestele avocaţilor din România, dar şi ale asociaţiilor internaţionale ale avocaţilor.

Decizia a fost luată de Înalta Curte în urma unei căi extraordinare de atac

Avocatul fusese trimis după gratii împreuna cu afacerişii Remus Truică si Beny Steinmetz, dar si prinţul Paul al României.

Adina Anghelescu, jurnalist de investigații, a comentat la Antena 3, cazul controversat al lui Robert Roşu.

"Nici acum nu îmi explic ce l-a motivat pe Ionuț Matei, pe Florentina Dragomir și pe Ioana Ilie, acel complet negru despre care s-a tot vorbit în presă să-l condamne pe avocatul Robert Roșu, în condițiile în care nu își făcuse decât datoria ca avocat apărând interesele clientului. În esență, condamnarea lui Robert a fost, zic eu, un atac foarte dur la  profesia de avocat.

Robert a fost achitat la fond. Trebuie să amintim acest lucru. Apoi, în apel, judecătorii au schimbat încadrarea, l-au băgat pe un grup organizat, deși un grup organizat presupune să ai trei persoane în grup, ori, acolo se vorbea de o întâlnire între el și clientul său, Remus Truică.

Deci, era vorba de două persoane, el și clientul, și nu au ținut cont de acest comoplet negru, de autoritatea de lucru judecat, de hotărâri care, nici acum, la această oră nu au fost desființate. Ele stau în picioare, în cauze care au stat la baza întregii tranzacții, numită Ferma Băneasa, la care Robert Roșu a fost drept client pe Remus Truică.

Adina Anghelescu: "Dosarul e plin de probe alterate, falsificate"

Mai mult decât atât, pot să vă spun că dosarul e plin de probe alterate, falsificate, obținute prin protocolul din 2009, protocol ilegal, între SRI și Pachetul Înaltei Curți. Iată că astăzi, eu zic că Robert a avut parte de un complet curajos și că a săvârșit un act de dreptate.

Concluzia mea în ceea ce îl priveşte pe Robert Roşu... Un om a stat aproape un an în puşcărie pentru a satisface ambiţiile nemăsurate ale DNA-ului şi al unui complet aservit. Mai mult decât atât, unui avocat i-a fost distrusă cariera, prestigiul şi imaginea. Şi, din acelaşi motiv, un tată nu şi-a văzut copiii şi nu a fost văzut de familie timp de un an. Cine răspunde pentru asta? Domnul Ionuţ Matei şi Florentina Dragomir care astăzi sunt pensionaţi?" a spus Adina Anghelescu la Antena 3. 

Citiţi şi: Robert Roşu, avocatul condamnat în dosarul "Ferma Băneasa", a fost achitat definitiv

Citește mai multe din Subiectiv
» Citește mai multe din Subiectiv
TOP articole