Antena 3 CNN Actualitate Inedit Adeverință că ești "viu", condiție obligatorie pentru pensionare în România anului 1947 | Cererea unui jandarm către şeful său

Adeverință că ești "viu", condiție obligatorie pentru pensionare în România anului 1947 | Cererea unui jandarm către şeful său

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 21:28 14 Dec 2023 Modificat la 21:48 14 Dec 2023

Un document din arhiva Postului de Jandarmi Cugir arată modul în care se făcea pensionarea angajaților în 1947.

Maiorul Dudnic Atanasie cerea atunci o adeverință care să arate că este în viață. Pentru a ieși la pensie, acesta trebuia să facă dovada faptului că nu mai lucrează la stat.

"Vă rog să-mi eliberați un certificat constatar precum că sunt în viață". Act necesar pentru pensionare

"Subsemnatul Maior Dudnic Atanasie din Cercul Teritorial Hunedoara Deva, trecut la cerere în Gradul Disponibil, domiciliat în comuna Cugir Jud. Hunedoara: Vă rog să-mi eliberați un certificat constatar precum că sunt în viață și că nu ocup nici o funcție la Stat, Județ, Comună sau altă Administrație de utilitate publică, fiindu-mi necesar la întocmirea actelor de pensie. Cugir la 27.11.1947", se precizează în adresa înaintată de către fostul jandarm.

În perioada respectivă, Cugirul aparținea din punct de vedere administrativ de județul Hunedoara, scrie Adevarul.

Citeşte şi: Pensionarii din România care rămân fără acest ajutor din partea statului, de la 1 ianuarie

Ministerul Muncii a explicat, miercuri, cum pot românii să își calculeze singuri punctele de pensie în funcție de venitul contributiv. "Este destul de simplu", susțin reprezentanții ministerului.

Potrivit Ministerului Muncii, în noua lege a pensiilor (Legea nr. 360/2023 se arată că "punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv".

Data la care intră pensiile indexate pe card în luna ianuarie 2024

Câștigul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 6.789 de lei.

"Exemplu: Ai un câștig brut de 6.991 de lei (aproximativ 4.000 lei net)? Îl împarți la câștigul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale (6.991 de lei împărțit la 6.789 de lei), rezultă 1,02978 puncte pe luna respectivă. Se utilizează cinci zecimale. Ce se întâmplă cu aceste puncte lunare? Se adună, se împart la 12 luni și rezultă punctajul anual. Punctajele anuale acumulate se adună, iar suma se înmulțește cu Valoarea Punctului de Referință (VPR) care e de 81 de lei din 2024", scriu reprezentanții ministerului pe Facebook.

Aceștia dau și un exemplu concret: "Ai muncit 35 de ani și ai avut venituri contributive exact cât este câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat?Înseamnă că ai acumulat 35 de puncte (35 puncte X 81 de lei). Rezultă o pensie brută de 2.835 de lei".

Conform aceleiași surse, la numărul total de puncte se mai adaugă și punctele de stabilitate pentru că sunt peste 25 de ani de muncă: 0,5 puncte pe an între 26 și 30 de ani și 0,75 puncte pe an între 31 și 35 de ani.

"În exemplul nostru rezultă 6,25 puncte de stabilitate. Adică încă 506,25 lei la pensie. În total, o pensie de 3.342 lei. După impozitare, pensia cuvenită rezultată este de 3.208 lei", arată Ministerul MUncii.

Comform acestuia, acest calcul este valabil din septembrie 2024, când intră în vigoare Legea nr. 360/2023.

Vezi şi: Ajutor de la stat pentru pensionarii nevoiaşi. Se dau 10 tichete sociale de Crăciun!

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole