Fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost achitat joi de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care era acuzat că ar fi luat mită 800.000 de dolari.
Pentru cei ce au avut răbdare să citească în integralitate hotărârea de achitare a fostului prim-ministru, situația se prezintă în felul următor, scrie evz.ro.
1. Înalta Curte a reținut că fapta de care a fost acuzat fostul prim-ministru NU EXISTĂ. Instanța supremă nu și-a întemeiat soluția de achitare pe aplicarea principiului „in dubio pro reo”, respectiv că „nu sunt probe suficiente”, ci, dimpotrivă, pe faptul că probele administrate în cursul procesului contrazic acuzarea, astfel că fapta NU EXISTĂ.
„Analizând acuzațiile formulate la adresa inculpatului Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, Înalta Curte constată că acestea vizează, din punctul de vedere al laturii obiective, două variante ale elementului material, respectiv pretinderea unor foloase materiale, precum și primirea sumelor de bani, toate acestea realizate, conform rechizitoriului, indirect.
Din probele dosarului, însă, Înalta Curte nu poate reține niciuna dintre acțiunile pretins comise de către inculpatul menționat, în condițiile în care acestea nu a pretins, prin intermediul coinculpatului Petru Berteanu plata unei sume de bani, comision de 10% din valoarea plăților realizate de statul român, pentru a își îndeplini atribuțiile specifice funcției publice ocupate în legătură cu executarea contractului încheiat în anul 2004 de Statul Român cu Microsoft și Fujitsu Siemens Computers Gmbh Austria (FSC), după cum acesta nu a primit, indirect, suma de 800 000 USD de la ultima societate menționată, prin intermediul firmei inculpatului Petru Berteanu, Farlei Enterprises LLC.”
2. Înalta Curte a concluzionat că teza acuzării referitoare la existența unei datorii a fostului prim-ministru către consultanții politici ai partidului nu poate fi reținută!
Cu alte cuvinte, fostul prim-ministru NU avea vreo datorie către consultanții politici ai partidului, pentru simplul motiv că nu a existat vreun raport contractual între cele două părți, respectiv, fostul prim ministru și consultanții politici.
În aceste condiții, din motivarea soluției de achitare reiese faptul că Petru Berteanu nu avea cum să îi plătească o „datorie” fostului prim-ministru, de vreme ce o astfel de datorie nu exista.
„Înalta Curte a reținut faptul că Tal Silberstein și Arthur Finkelstein, consultanți electorali străini, au realizat activitățile specifice atât în favoarea inculpatului Călin Popescu-Tăriceanu, cât și în beneficiul Partidului Național Liberal, în cadrul campaniei electorale din anul 2008, fără să existe vreo relație contractuală directă între inculpat și societatea comercială la care era acționar martorul Tal Silberstein.”
„Înalta Curte consideră că nu se poate reține că STG Ventures, societatea ai căror acționari erau martorii Tal Silberstein și Shimon Shevez a prestat servicii de consultanță în favoarea exclusivă a inculpatului Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, activitatea fiind prestată în favoarea Partidului Național Liberal, formațiune politică al cărei cel mai important reprezentant era la momentul respectiv inculpatul, în calitatea sa de președinte și Prim Ministru.
De asemenea, nu se poate reține că între inculpat și societatea comercială menționată anterior s-ar fi încheiat un contract prin care primul să fi contractat servicii de consultanță în interes personal în cuantum de aproximativ 2 milioane de euro, contract ce ar fi generat obligația de plată a sumei menționate.”
„Contrar celor susținute de acuzare, nu există la dosarul cauzei probe directe din care să rezulte primirea la datele de 07 și 25 noiembrie 2008 a acestor foloase de către inculpat, ceea ce s-a probat fiind faptul că STG Ventures a primit de la firma lui Petru Berteanu suma menționată, fără a fi dovedit că această plată s-a realizat în baza unei înțelegeri între aceste inculpat și Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu.
Nu rezultă, deci, că ultimul inculpat menționat ar fi solicitat realizarea acestei plăți, aceasta cu atât mai mult cu cât nu s-a probat care ar fi fost motivul pentru care ar fi acționat în acest sens, teoria existenței unei obligații a inculpatului în favoarea STG Ventures corelativ consultanței electorale aferentă alegerilor parlamentare din 2008 nefiind probată în prezenta cauză.”
3. Înalta Curte a concluzionat că fostul-prim ministru NU a solicitat, nici direct, nici indirect, și nici nu a primit vreo sumă de bani în legătură cu încheierea sau derularea contractelor privind licențele Microsoft.
„Din coroborarea probelor menționate anterior, Înalta Curte reține faptul că inculpatul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu nu a solicitat direct sau prin intermediul altor persoane plata unei sume de bani pentru realizarea plăților rezultate din contractul inițial încheiat între Guvernul României, prin împuternicitul său Secretariatul General al Guvernului (SGGR), și Microsoft Ireland Operation Limited, prin împuternicitul său Fujitsu Siemens Computers Gmbh Austria (FSC), ori a celor rezultate în urma încheierii actelor adiționale, negocierea purtându-se între martorul Bogdan Teodorescu și Viktor Malinowski.
Martorul Bogdan Teodorescu nu a acționat în numele inculpatului menționat, aspect care nu este reținut nici în actul de sesizare, iar în condițiile în care negocierea a fost purtată anterior oricărui demers pentru contactarea unor decidenți politici care să sprijine soluționarea diferendului dintre statul român și societățile comerciale străine, nu se poate reține inculpatului Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu ca fiind persoana care a solicitat plata unui procent din încasările realizate în baza contractului comercial.”
„Ca atare, Înalta Curte reține că din probele dosarului nu rezultă că inculpatul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu ar fi solicitat, prin intermediul inculpatului Petru Berteanu, de la reprezentanții companiei austriece Fujitsu Siemens Computers Gmbh plata unui procent din încasările realizate de către aceștia în urma contractului încheiat în anul 2004 pentru utilizarea licențelor Microsoft de către instituțiile publice din Românie.”
4. Înalta Curte a concluzionat că fostul prim-ministru și-a exercitat în mod legal atribuțiile de serviciu.
„Înalta Curte constată că din probele administrate în cauză, cu privire la acest obiect al probațiunii, nu rezultă că inculpatul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu ar fi exercitat alte atribuții decât cele care îi reveneau în funcția publică pe care acesta o ocupa la momentul respectiv, Primul Ministru al Guvernului României, activitatea acestuia fiind determinată de contractele încheiate în mod valabil de statul român cu societățile comerciale pentru utilizarea licențelor Microsoft pentru programele de calculator utilizate de instituțiile publice.”
Trebuie precizat faptul că dacă judecătorii supremi, cu trimiteri concrete la probe și la dispoziții legale incidente, desființează acuzațiile din rechizitoriu nu înseamnă că aceștia greșesc, pentru simplul motiv că procurorii au întotdeauna dreptate.
Dimpotrivă, înseamnă că sistemul judiciar este unul sănătos, în care judecătorii nu manifestă frică față de funcția acuzării.