Antena 3 CNN Actualitate Religie Adevărata semnificație a Învierii | Preotul Ciprian Florin Apetrei: "Fără Învierea lui Hristos, nu există nici învierea noastră"

Adevărata semnificație a Învierii | Preotul Ciprian Florin Apetrei: "Fără Învierea lui Hristos, nu există nici învierea noastră"

Adevărul învierii din morți a lui Iisus Hristos se mărturisește în lume de peste 2000 de ani. Preotul Ciprian Florin Apetrei a povestit în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, care este adevărata semnificație a Învierii Mântuitorului.

de Ioana Mircea    |   

După ce a fost trădat, torturat, răstignit între doi tâlhari, lăsat să moară pe cruce şi pus apoi în mormânt, Iisus Hristos a biruit moartea pentru mântuirea omenirii. Minunea Învierii a fost descoperită de Maria Magdalena, cea care le-a dat vestea apostolilor lui Iisus.

"Pentru noi, creştinii, momentul Învierii lui Hristos este cel mai important din întreaga istorie a mântuirii. Fără Învierea lui Hristos, nu există nici învierea noastră, după cum ne spune Sfântul apostol Pavel. 

Avem și această orânduială a Luminii, care se dă înainte de miezul nopții sau chiar la miezul nopții, amintind, de fapt, de momentul în care îngerul vine la mormânt și dă piatra la o parte pentru a arăta că Hristos a Înviat. Maria Magdalena, găsind mormântul gol, vine la apostoli şi le spune că a înviat Hristos.

Citește și: Miracol la biserica arsă de Florii, din Borșa. Sute de credincioși au venit să vadă minunea

Cum au văzut în mormânt, ca mormântul nu avea lumină? Ăsta este primul argument al existenței Sfintei Lumini. Deci Sfânta Lumină era în mormânt, i-a luminat mormântul", a povestit preotul bisericii Sfântul Anton, din București, Ciprian Florin Apetrei, pentru Antena 3 CNN.

Este vorba despre Sfânta Lumină pe care creştinii sunt chemaţi să o primească în această noapte şi să o ducă în casele lor, după slujba de Înviere. În această noapte, se sfinţeşte şi pâinea numită paşti, pe care credincioşii o primesc odată cu Lumina Sfântă. Din acest moment, salutul obişnuit este înlocuit cu cel de "Hristos a înviat", la care se răspunde: "Adevărat a-nviat".

"Este ziua în care s-a făcut Lumină, pentru că ziua Învierii lui Hristos este Ziua Luminii, creația care devine a opta. Hristos învie în dimineața zilei a opta, iar noi vom învia în seara zilei a opta, care e ziua veșnică. Optul întors este semnul infinitului, această zi infinită pentru care noi ne pregătim în lumea aceasta și pentru care noi vom trăi veșnic în împărăția lui Dumnezeu", a explicat preotul.

Etichete: Invierea domnului
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile