Antena 3 CNN Ghidul pensiilor private din România Aderarea la un fond de pensii administrate privat

Aderarea la un fond de pensii administrate privat

2 minute de citit Publicat la 23:55 19 Oct 2021 Modificat la 12:40 21 Oct 2021

Persoanele care au împlinit 35 de ani și asigurate obligatoriu prin efectul legii în sistemul de contribuții sociale confor legii 19/2000 sunt obligate să adere la un fond de pensii administrate private (Pilon II). Pilonul II este accesibil şi persoanelor care nu au un loc de muncă, dar care au un contract de asigurare socială încheiat cu C.N.P.P. pe baza căruia se plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public. 

Practic, calitatea de participant la un fond de pensii privat o are orice persoană care contribuie sau/şi în numele căreia s-au plătit contribuţii la un fond de pensii administrat privat şi care are un drept viitor la o pensie privată. Pentru a alege un administrator de fond de pensii administrate privat trebuie să semnezi cu acesta un act de aderare. 

Prin actul individual de aderare o persoană îşi exercită dreptul de a fi parte la contractul de societate prin care este constituit fondul de pensii administrat privat şi la prospectul schemei de pensii private pentru fondul de pensii, prin intermediul administratorului. Actul de aderare conţine o serie şi un număr unic, sigla şi date de contact ale administratorului. Actul individual de aderare este completat de către persoana care aderă sau de către agentul de marketing pe baza informațiilor furnizate de către persoana care aderă la fondul de pensii. Acesta se poate completa folosind dispozitive electronice și se poate semna și prin utilizarea semnăturii biometrice sau electronice calificate. Este interzisă delegarea sau reprezentarea unei terţe persoane, în numele unei persoane eligibile, pentru semnarea actului individual de aderare la un fond de pensii administrat privat. 

Precizăm că, în evidenţele C.N.P.P. se înregistrează persoanele care sunt angajate în muncă, pentru care angajatorii plătesc contribuţiile de asigurări sociale şi pentru care depun lunar la C.N.P.P. declaraţiile nominale privind plata C.A.S.-ului. De asemenea, în evidenţele acestei instituţii se află şi persoanele care plătesc C.A.S.-ul direct la C.N.P.P. pe baza unui contract de asigurare socială. 

DE REȚINUT: Dacă nu ai semnat un act de aderare cu un administrator de pensii, nu ți-ai exercitat dreptul de a alege fondul de pensii pe care îl consideri potrivit pentru tine. Instituţia de evidenţă repartizează aleatoriu persoanele care nu au aderat la un fond de pensii în termen de 4 luni de la data la care au devenit eligibile, respectiv data înregistrării la instituţia de evidenţă cu contribuții de asigurări sociale.
 

Ghidul participantului la sistemul de pensii administrate privat Pilon II 

Citește mai multe din Ghidul pensiilor private din România
» Citește mai multe din Ghidul pensiilor private din România
TOP articole