''Noi, preşedinţii statelor membre UE: Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonia, Republica Slovacă şi Republica Slovenia credem cu tărie că Ucraina merită să primească imediat o perspectivă de aderare la UE'', se arată în scrisoare.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat o cerere oficială de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană.
Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare la UE: "Soldații noștri nu luptă doar pentru țara noastră, luptă pentru toată Europa"
Zelenski a cerut Uniunii Europene să permită aderarea imediată a Ucrainei printr-o procedură specială.
"Obiectivul nostru este să fim împreună cu europenii şi, cel mai important, să avem o poziţie egală. Sunt sigur că este corect, sunt sigur că este posibil", a afirmat Zelenski.
Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a reamintit, luni, că, potrivit procedurilor, o decizie privind eventuala admitere a Ucrainei în Uniunea Europeană necesită unanimitate la nivelul celor 27 de state membre, precizând însă că sunt "diverse opinii şi sensibilităţi".